De peste zece ani, aproape fără voie, profesorul Ion Pătraşcu a devenit un colaborator constant al Ziarului de Olt. Relaţia de respect pe care i-o poartă unul dintre editorii acestei publicaţii, încă de pe vremea pantalonilor scurţi, atunci când, printr-o conjunctură, acesta îl privea cu apreciere pe profesorul Pătraşcu, unul dintre cei mai buni dascăli de istorie din judeţul Olt, a stat şi ea la baza acestui parteneriat de astăzi.
Poziţiile profesionale ocupate de acest profesor, care, dincolo de catedră, a fost şi coordonator al şcolii oltene, inspector general într-o perioadă când educaţia însemna educaţie, pregătirea sa în domeniul istoriei, acolo unde adevărul este o chestiune eminamente relativă, îi conferă acestuia dreptul de a vorbi despre Nicolae Ceauşescu, primul preşedinte al României moderne. Poate fi acuzat de subiectivism, dar nu şi de lipsă de orientare istorică! Poate fi însă citit articolul care urmează şi din prisma cititorului care vrea să afle şi cealaltă faţă a timpului trecut, cea pe care prezentul o zugrăveşte cu pensula învingătorilor de astăzi.
Într-un fel, Nicolae Ceauşescu aparţine şi judeţului Olt, zona meleagurilor sale natale fiind aici. Poate de aceea rândurile următoare îşi explică, justificat, prezenţa în Ziarul de Olt. Vor mai fi multe de zis despre acest patriot, dincolo de toate, căci până acum nu s-a născut cineva care să spună despre Ceauşescu că nu şi-a iubit ţara, multe bune, multe rele. Împreună cu profesorul Pătraşcu săvârşim în continuare doar o simplă provocare… (Alin Dorobanțu)
FĂRĂ URĂ ȘI PĂRTINIRE!
Pentru ziua de 26 ianuarie 2020, la 102 de ani de la „EVENIMENT”, am scris acest articol asumându-mi „ÎNDRĂZNEALA” unei „CORECȚII ISTORICE”, pornind de la faptul că întotdeauna adevărul istoric trebuie păstrat, prezentat și respectat cu sfințenie, raportat de această dată, printre altele, la următoarele două considerente:
1. Numeroasele eşecuri ale „prezentului capitalist” românesc construit timp de 30 de ani de o clasă politică calificată tot mai insistent ca incompetentă, că a patronat cu insucces cele trei puteri în stat, „înreținând” un permanent păgubos HAOS NAȚIONAL.
2. Diferite „scrisuri”, mai mult sau mai puțin tendențioase, și emisiuni ale timpului, în care realizatorii și invitații, pe genericul „EL”, comentau, în derâdere, zeflemea şi băşcălie, personalitatea LUI, şi alte aspecte din istoria naţională.
Credem că acum, la 30 de ani, este în interesul real al întregii naţiuni, al celor care suntem şi al celor care vor veni, să cunoaştem și dimensiunile pozitive ale celui care a condus ROMÂNIA timp de 24 de ani, între anii 1965–1989, PREŞEDINTELE NICOLAE CEAUŞESCU, rupt de epoca anilor 50, de sistem sovietic.
Vom face abstracţie de faptul că până în anul 1989 a fost în permanenţă slăvit şi prezentat în culori albe, iar după 1989 a fost hulit şi prezentat numai în culori negre.
S-a născut în SCORNIEŞTI, judeţul Olt, într-o familie numeroasă. Tatăl său Andruţă, era ţăran sărac, care ca şi ceilalţi consăteni, muncea din greu înecându-şi uneori împreună amarul la cârciuma din sat, pe fondul sărăciei, când mămăliga era mâncarea de bază a acelor vremuri.
Mama sa, Lixandra Militaru era şi ea, ca toate româncele noastre, o femeie supusă şi muncitoare. Eu, fiind născut în Optaşi, comună vecină cu Scorniceşti, m-am întrebat adesea cum a reuşit fiul lor să urce până la cea mai înaltă culme naţională. Explicaţia am găsit-o în faptul că avea o personalitate puternică, ale cărei trăsături le-a moştenit probabil şi de la mama sa care s-a născut în familia unui ofiţer din oastea lui Tudor Vladimirescu.
A făcut şcoala primară în sat şi asemenea celorlalţi copii, nu avea manuale şi mergea desculţ. La 11 ani pleacă la Bucureşti, la rude. Se angajează la un atelier de cizmărie al cărui patron, Alexandru Săndulescu era membru P.C.R, şi care l-a iniţiat pe Ceauşescu în mişcare. A activat conştiincios şi curajos, şi ca urmare a fost arestat încă de la puţin peste 15 ani, încât până la 27 de ani avea să primească condamnări ce însumau 7 ani de închisoare.
În 1934, împreună cu alţi activişti a protestat la Craiova, la procesul lui Gheorghiu Dej – şeful Sindicatului C.F.R Bucureşti şi în consecinţă a fost arestat.
Până în anul 1939 a îndeplinit misiuni în diferite zone ale ţării, la Bucureşti, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Câmpulung .
Prima condamnare a primit-o în 1936 de la Tribunalul Braşov, cu închisoare pe doi ani şi şase luni, 2.000 de lei amendă şi mai apoi un an de domiciliu forţat la Scorniceşti. Va fi închis la DOFTANA.
Cu toate acestea, Ceauşescu e apreciat şi ales în conducerea TINERETULUI COMUNIST. Pe atunci mişcarea comunistă din ROMÂNIA avea sub 1.000 de persoane din care aproximativ 700 erau liberi, avându-i în frunte pe PĂTRĂŞCANU, FORIS şi PÂRVULESCU, şi alţi 200 erau închişi având ca lider pe GHEORGHIU DEJ.
În perioada războiului, Nicolae Ceauşescu a fost închis la JILAVA – 1940, CARANSEBEŞ – 1942, VĂCĂREŞTI – 1943 şi TÂRGU-JIU – 1944.
Ceauşescu făcea parte din fracţiunea moscovită, al cărei lider era Gheorghiu Dej şi al cărui favorit devine. Tocmai ca urmare a acestei relaţii ascensiunea lui va fi spectaculoasă:
– la 27 de ani era în conducerea U.T.C şi apoi în C.C al PMR;
– la 28 de ani instructor de partid pentru Oltenia şi Constanţa;
– la 29 de ani deputat în M.A.N;
– la 30 de ani subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii;
– la 31 de ani ministru adjunct al Apărării şi şef politic al Armatei;
– la 36 de ani secretar al C.C al PMR;
– la 37 de ani membru al BIROULUI POLITIC al PMR şi răspunde de: INTERNE, SECURITATE, ARMATĂ, JUSTIŢIE, PROCURATURĂ.
În noiembrie 1957 a avut cumpăna vieţii sale când avionul IL 14 cu care o delegaţie a PMR se deplasa la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revoluţii Socialiste s-a prăbuşit pe aeroportul VNUKOVO. A murit atunci ministrul de externe, GRIGORE PREOTEASA. Nicolae Ceauşescu a scăpat cu răni uşoare.
A activat cu energie sub coordonarea lui Dej, pe care l-a apreciat, iar la 19 martie 1965, ora 17.45, când Dej era mort, Nicolae Ceuaşescu a fost primul care l-a sărutat.
A fost eficient în lupta pentru putere, în vederea ocupării funcţiei de PRIM-SECRETAR al PMR. Cei trei candidaţi puternici au eşuat pentru că MAURER era neamţ, BODNĂRAŞ era ucrainean, iar COLIU era bulgar. Cu alte cuvinte, nici unul din cei trei nu îndeplinea cele trei condiţii esenţiale: să fie ROMÂN, să fie MUNCITOR, şi ILEGALIST.
Ca urmare, „defectele” lui Ceauşescu au devenit atuuri puternice şi la Congresul din 19-24 iulie a fost ales PRIM-SECRETAR al PMR, care se va numi PCR, iar RPR va deveni RSR.
Astfel Nicolae Ceauşescu devine cel mai tânăr conducător politic din Europa, cu trăsături distincte:
– era un tânăr dinamic;
– a promovat o nouă gardă de tineri, foarte capabili;
– a declanşat o ofensivă de atragere a Occidentului care-l considera ca „rebelul” din PACTUL DE LA VARŞOVIA;
– a fost foarte abil, pentru a nu supăra Moscova, care oricum era destul de „afectată” după declaraţia din aprilie 1964.
Era o perioadă de prosperitate şi românii erau „MÂNDRI DE PREŞEDINTELE LOR”.
Astfel, treptat-treptat, Ceauşescu devine un ŞEF de PARTID şi de STAT PUTERNIC:
– trata de la egal la egal cu mai marii lumii;
– a condamnat cu un curaj extraordinar intervenţia PACTULUI DE LA VARŞOVIA în reprimarea „PRIMĂVERII DE LA PRAGA” din august 1968;
– a devenit un alt tip de lider socialist;
– în 1967, deşi atmosfera încordată a războiului persista, a stabilit relaţii diplomatice cu R.F.G;
– a fost singurul din lumea socialistă care, în 1967, nu a rupt relaţiile diplomatice şi economice cu ISRAELUL (angajat în războiul cu ţările arabe);
– a permis plecarea evreilor în Israel (contracost – aproximativ 5.000 dolari / persoană);
– primul conducător de stat român care a vizitat S.U.A (1970), deşi relaţiile dintre S.U.A şi U.R.S.S erau foarte reci;
– a refuzat să participe la CARTELUL PETROLULUI din C.A.E.R (1971);
– ROMÂNIA a trecut încă din 1956 (retragerea trupelor sovietice) de la supunere faţă de MOSCOVA la autonomie şi la o foarte largă autonomie spre independenţă după declaraţia din 1964 şi preluarea puterii în 1965 de către Ceauşescu;
– Ceauşescu a fost un socialist naţional-liberal, devenind foarte popular;
– cercurile occidentale îl „curtau” şi-l comparau, pentru „deschiderile” lui, cu J.F. Kennedy;
– avea toate uşile cancelariilor deschise;
– era un mediator înnăscut, foarte abil în politica externă în care avea sclipiri de geniu, după cum aprecia chiar Silviu Brucan;
– şefi de state mari vin în România, printre ei şi De Gaulle și Richard Nixon, cu care Ceauşescu era prieten şi ca urmare va vizita S.U.A;
– Corneliu Mănescu este ales în 1967 PREŞEDINTE AL CELEI DE-A XXII-A SESIUNI A ADUNĂRII GENERALE O.N.U;
– începând cu 1973, Ceauşescu face vizite eficiente pentru ţară în IRAN, PAKISTAN, OLANDA, R.F.G, ITALIA, IUGOSLAVIA, VATICAN, U.R.S.S, MAROC, ţări din America de Sud, Africa;
– Papa Paul al VI-lea îi spunea „Rugăm cerul să binecuvânteze activitatea dumneavoastră”;
– a primit numeroase medalii, ordine, titluri ca LEGIUNEA DE ONOARE (FRANŢA), LEUL DE AUR (LUXEMBURG), CAVALERUL ALB (FINLANDA), ORDINUL BRITANIC, etc.
Faţă de toate acestea, Moscova îşi arăta adesea iritarea, dar asta nu-l împiedică pe Ceauşescu ca în 1973, în CRIMEEA, la întâlnirea şefilor din EUROPA DE EST, să-l critice dur pe LEONID BREJNEV pentru slăbiciune în atitudinea sa faţă de pericolul unui război nuclear.
Mai mult, apără CHINA în conflictul cu U.R.S.S şi lansează ideea desfiinţării celor două blocuri militare – NATO şi VARŞOVIA.
Din anul 1974 Ceauşescu simte o răceală şi izolare orientându-se spre LUMEA a III-a (AFRICA, AMERICA DE SUD şi ŢĂRILE ARABE).
Pe Elena Petrescu a cunoscut-o în 1939 iar în 1946 s-au căsătorit având trei copii.
Lui Nicolae Ceauşescu îi plăceau: filmul, şahul, biliardul, voleiul, vânătoarea, muzica (mai ales cea cântată de Ioana Radu şi Mia Braia), dar şi poezia (îndeosebi a lui Mihai Eminescu).
În 1966 a terminat ASE-ul la f.f. cu lucrarea „Probleme ale dezvoltării României”.
Îmbătrânind, Ceauşescu a devenit mai neliniştit şi mai irascibil. A suferit de diabet în ultimii 10 ani. Era obsedat de punctualitate.
A imprimat în cele din urmă un stil autoritar, dar în timpul său:
– România, din ţară agricolă, a devenit o ţară în care funcţionau aproape toate tipurile de industrie;
– comerţul cu Occidentul s-a dublat;
– rata de creştere a P.I.B-ului a fost de 11,3 la sută (1971-1975);
– s-au extins şi s-au construit oraşe în toată ţara cu mii de întreprinderi;
– între 1965 şi 1970 are loc marea mutaţie de la sat la oraş;
– nu a obstrucţionat credinţa ortodoxă, ba chiar a donat un milion de dolari pentru MUNTELE ATHOS;
– s-au construit masiv blocuri, cu cele aferente: grădiniţe, şcoli, spitale, case de cultură;
– între 1981-1985 s-au construit aproximativ 750.000 de apartamente;
– s-au construit metroul, prima autostradă și Transfăgărășanul;
– în 1984, după 9 ani de efort, s-a finalizat o lucrare istorică – CANALUL DUNĂRE – MAREA NEAGRĂ;
– în 1985, începe construcţia la CASA POPORULUI, unde lucrau 400 de arhitecţi şi 20.000 de muncitori pe zi (a doua clădire în lume, ce a costat aproximativ două miliarde dolari şi a fost realizată numai cu materiale autohtone).
Criza petrolului 1979-1981 a avut efecte negative asupra economiei noastre şi ca urmare încep dezechilibrele şi greutăţile, mai ales că între 1971-1982 datoria externă crescuse de la un miliard de dolari la 13 miliarde de dolari.
Cum atitudinea Occidentului faţă de România se schimbă în sens negativ, Nicolae Ceauşescu a hotărât plata datoriei externe şi cu multe neajunsuri pentru naţiune a făcut-o.
Apare o stare de spirit de neîncredere în politica socialistă, alimentată de greutăţile zilnice:
– reducerea considerabilă a consumului de energie;
– reducerea termoficării şi a consumului de apă caldă;
– asistenţă medicală gratuită, dar depăşită prin lipsa unei tehnologii avansate;
– apar cozi la unele alimente, deşi exportul de alimente s-a dublat;
– restricţii la carburanţi;
– mass-media era tot mai mult controlată;
– nemulţumiri sociale: Braşov 1987.
Toate acestea au explodat în 1989, pe fondul crizei generale a sistemului socialist, iar Nicolae Ceauşescu a devenit o pradă uşoară pentru cei care plănuiseră cu mult înainte prăbuşirea. Credem că el a murit cu convingerea că şi-a făcut datoria faţă de ţară. Mai credem că şi doar pentru asta merită respectul cuvenit unui conducător de ţară. ISTORIA va decide definitiv!
