Toată țara a sărit și a reacționat atunci când un realizator de televiziune primea,pentru un accident produs exclusiv din vina lui, 4 ani de închisoare cu suspendare. Justiția din România judecă mai departe, cam cu aceeași unitate de măsură, chiar dacă sentința este cu executare.
Șoferul unui autotren, care a provocat în luna aprilie 2017, un accident din culpă, în urma căruia au murit 5 oameni, a primit, la instanța de la fond, la Judecătoria Balș, 5 ani de închisoare, ce-i drept, cu executare. Sentința este atacabilă, dar pentru cinci victime, total nevinovate, cinci ani de închisoare e comentabilă. Practic, chiar dacă instanța a acordat și despăgubiri substanțiale urmașilor celor decedați, pare că undeva justiția de pe pământ, în cazul de față, de la Balș, nu crede în lacrimi! Își pierdeau viața atunci doi copii minori, părinții acestora și un antrenor de tenis, aflați în cel mai nefericit moment și loc din viața lor.