Acasă Actualitate Cercetări cu iz penal în urma accidentului de la Podul Olt

Cercetări cu iz penal în urma accidentului de la Podul Olt

349

Poliţiştii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul de sâmbătă, în jurul orei 16:00, în care au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau opt persoane. În urma accidentului, patru au necesitat îngrijiri medicale, iar traficul a avut de suferit pentru o perioadă scurtă de timp, circulându-se alternativ până la finalizarea cercetării la faţa locului.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 – E 574, nu ar fi păstrat o distanţă regulamentară faţă de autovehiculul din faţa sa, condus de un barbat de 51 de ani din Drăgaşani intrând în coliziune faţă-spate cu acesta, pe care l-a proiectat într-un al treilea autoturism, condus de o femeie de 57 de ani din Slatina.Polițiștii au testat conducătorii auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.”, se arată într-o informare IPJ Olt.

De asemenea, şi detaşamentul de pompieri din Slatina s-a deplasat la locul accidentului:
„Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit în zona Podului Olt, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.
În urma accidentului patru persoane, trei femei și un bărbat, conștiente, cu răni ușoare, au fost transportate, de echipajele SAJ și SMURD, la UPU Slatina”.

Poliţiştii mai comunică şi faptul că cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.