Informația și-a făcut greu loc, în spațiul public, la începutul săptămânii. Un proiect social iese cu dificultate la suprafață, dacă nu are… specialiști în promovare și dacă în derularea sa nu sunt persoane interesate să obțină notorietate. Practic, atunci când faci bine, în lumea de astăzi, înseamnă să privești în jur, să cauți spectatori, să susții discursuri, iar abia la urmă să urmeze gestul filantropic. Contrar spuselor biblice unde, în facerea de bine trebuie să intre foarte multă modestie, în aceeași notă cu discreția din partea binefăcătorului.
Chiar încălcând principiul invocat mai sus (deși aici nu este vorba despre publicitate), merită adus în atenția opiniei publice gestul antreprenorului care susține afacerea Pandipo. Este vorba de o brutărie deschisă în urmă cu două decenii, ca o afacere de cartier, devenită între timp un punct de reper pe piața de profil din cosmopolitul orășel cu valențe municipale, Slatina timpurilor noastre. Practic, Pandipo a devenit un fel de substantiv comun, identificat ușor, cu ceea ce pune pe piață…
Revenind la scopul inițial al rândurilor de față, în urma unei colaborări dintre un preot ortodox de-adevăratelea și nu vânzător de lumânări… originale, încasator de taxe pentru episcop, cel care slujește la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Sergiu Cîrstea, pe numele lui, și… Pandipo, aici se derulează proiectul «Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi». Un proiect care se adresează celor care chiar au cu adevărat nevoie de o pâine.
Gestul nu are conotații electorale. Nici Sergiu Cîrstea și nici Dumitra Prasacu nu candidează la primărie sau la parlament. Nu vor să se pună nici măcar bine cu vreun profitor de conjunctură. Pur și simplu, fac exact ceea ce se vede și ceea ce trebuie. E ceva ce ține de normalitate, mai mult decât o invocă un candidat la prezidențiale în discursurile sale zilnice…
Dincolo de poveste, una pe care fiecare o poate nota cu cât crede de cuviință, relația Pandipo – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” poate servi ca punct de plecare pentru un proiect mai larg, cu mai mulți oameni pentru mult mai mulți oameni. Căci, așa ceva lipsește în Slatina de astăzi, acolo unde, oficial, sunt peste cinci sute de milioanari în euro declarați și cam tot atâția mai reținuți față de organul care ia din tot 16%. Bani care nu ajung să împărățești un pământ de pe care nimeni nu a plecat dincolo cu ce a înălțat în această lume, cu trudă, cu șansă, cu… contează mai puțin.
Slatina filantropică a existat acum vreo șapte, opt decenii. Marii oameni ai timpurilor în cauză au făcut gesturi care folosesc și astăzi. Luați-l pe Ionașcu și priviți-l mai mult decât un nume de stradă! Pe pământurile sale, donate orașului, e spitalul de astăzi. O școală cum nu era nici în București, și lista e lungă, cu oamenii din vremurile acelea. Pauza în timp e și ea tot lungă..
Poate, gestul antreprenorului de la Pandipo sparge gheața, într-un oraș în care sunt mulți cei care pot să dea, dar nu o fac, acumulând zerouri, înțelegând astfel fericirea, doar ca pe un bun de folosință personală, exprimat în prea multă bunăstare pentru o simplă viață de om. Doar la aceleași semafoare, în același peisaj, stau la coadă, pe principii de egalitate, și SUV-ul de poveste, alături de Dacia tradițională.
Reușita acestei colaborări, dintre biserică și antreprenor, abia atunci va fi cu adevărat mai trainică, în momentul în care și alții vor înțelege, fie să susțină un copil inteligent să ajungă să studieze mai mult, fie să pună lângă pâinea din curtea bisericii o supă caldă. Exact pentru cei care au cu adevărat nevoie. Sau, de prin largile lor curți, să rupă un petic de pământ, pentru un proiect, fie el doar o umbră a ceea ce făcea Ionașcu acum peste o sută de ani, dar măcar să-i semene. Rămâne de văzut! Timpul este în față, iar fiecare înțelege să împartă după propria-i conștiință. Fie cu ceilalți, fie doar pentru… el și ai lui.
