Există o seamă de teorii ale conspirației, care spun că România s-a transformat în colonie și/sau în piață de desfacere pentru corporațiile din marile puteri imperialiste ale lumii. Ele trebuie ignorate, dar, uneori, măcar privite cu atenție… Unul dintre cei mai mari angajatori din țară, Kaufland România SCS, devine, din păcate, stăpân pe plantație, la Slatina. Acolo unde se produce, cu dispreț, o lucrare autorizată privind lărgirea vadului comercial.
Pe strada Artileriei se defrișează. Antreprenor SERV Construct Star 96, beneficiar Kaufland Zonele urbane din România suferă de spații verzi. Păcatul e vechi și vine din perioada în care s-au consrtuit aglomerate blocuri de locuințe, de unde clasa muncitoare venea la serviciu pe platformele industriale ale timpului. Încercările de după 1989 de regăsire a spațiului verde sunt uneori imposibile, dar ele merită semnalate atunci când se petrec…
Așa s-a întâmplat la Slatina minunea Parcului Tineretului, un loc de vis, cu multă verdeață, înființat în curtea fostei unități militare. Însă, tot la Slatina, în apropiere, Kaufland obține o autorizație de construire bandă rutieră nouă. Se desființează o zonă din trotuar și se concepe o arhitectură menită să faciliteze accesul în magazinul Kaufland din Steaua.
Un șantier pe care nu-l văd orbii de la Inspecția în Construcții și colegii lor de la Mediu
Șantierul respectiv, așa cum este identificat prin plăcuța de prezentare, este un adevărat pericol public, și nu numai. Gropi cu adâncime de peste 1 metru, sunt la limita carosabilului, încercuite doar cu o bandă de plastic. (amintiți-vă de tragedia polițistului Gigină, din escorta lui Oprea!) Pe lângă trec oameni care, într-o secundă de neatenție…
Și, nu e doar asta! Pentru realizarea benzii rutiere se defrișează, așa cum vedeți în fotografiile alăturate, copaci care au crescut odată cu strada. Iar în locul lor… beton pentru a construi o bandă rutieră nouă. Adică, verdeață la schimb cu asfalt. Exclusiv pentru binele companiei Kaufland. O firmă care dacă ar fi făcut așa ceva în țara de origine ar fi plătit cu vârf și îndesat. Sau, n-ar fi îndrăznit să deschidă un asemenea șantier.
Din păcate, pe lângă șantierul respectiv trec zilnic, măcar în timpul liber, pulifricii de la instituțiile publice unde nu s-a auzit de conceptul sesizării din oficiu. Fie în privința arborilor masacrați, fie în ceea ce privește gropile semnalizate precar de un antreprenor ce pare să nu fi construit decât wc-uri pentru fundul curții.
Lucrurile pot fi oprite. Întrebarea e: cine poate să facă asta? Sau trăim în țara Kaufland și oamenii ăștia or avea o constituție a lor, unde legea este făcută de ei, doar pentru ei? Restul sunt cumpărători care stau cuminți la coadă, așteptând deschiderea unei noi benzi rutiere.