Siminica Mirea schimbă Codul Penal
După evenimentul de la sfârşitul lunii iulie a.c., de la Caracal, când politiştii nu au intervenit preţ de 19 ore după ce fuseseră sunaţi de Alexandra Măceşanu, fata răpită de un bărbat din Caracal, Senatorul Siminica Mirea a depus un proiect legislativ care vizează permisiunea oricărei persoane de a pătrunde într-o locuință, fără mandat de percheziție domiciliară, atunci când există suspiciunea că viața unei persoane este în pericol sau că aceasta a fost răpită.
În expunerea de motive , iniţiatorul propune adăugarea unui alineat nou, la articolul 157 din Codul de Procedură Penală: „Prin excepţie, este permisă pătrunderea oricărei pesoane în domiciliu, fără emiterea unui mandat de percheziţie domiciliară, atunci când există indicii temeinice privind existenţa unei primejdii privind viaţa sau integritatea fizică a unei persoane şi este necesară pătrunderea pentru înlăturarea acesteia”. De asemenea se mai prevede înăsprirea termenilor de eliberare condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă, cel condamnat trebuind să execute 20 de ani din pedeapsă, să aibă o bună conduită, să nu fie considerat un pericol pentru societate şi să nu fi săvârşit infracţiunea de omor calificat. Printre altele, se mai prevăd pedepse de la o lună la 2 ani pentru transmiterea de ameninţări prin telefon sau alte mijloace de comunicare, iar pedeapsa pentru asftel de fapte ar putea varia în funcţie de gravitatea faptei.
Marius Iancu: „Parcul Tineretului, km 0 al Slatinei”
Deputatul Marius Iancu este unul dintre slătinenii care a votat, în cadrul sondajului de pe site-ul Pimăriei Slatina, ca denumirea noului parc să fie Parcul Tineretului:
„Sunt slatinean și am votat ca numele noului parc să fie „Parcul Tineretului”.
Am ales acest nume pentru că Slatina este un oraș care întinereste în fiecare zi, un oraș care vibrează, un oraș plin de energie.
Votați și voi numele pe care îl considerați potrivit pentru parcul de la fosta Unitate Militară și haideți să fim împreună pentru Slatina cu primarul Emil Moț!”, spunea Marius Iancu în ultimele zile de desfăşurare a sondajului online.
Acesta se bucură de faptul că face parte din echipa care a promis schimbarea în bine a oraşului Slatina.
„Transformarea fostei Unități Militare în cea mai frumoasă zonă din oraș a fost un proiect prezentat, acum trei ani, în campania electorală. Acum este o promisiune onorată de primarul Emil Moț.
Mă bucur că am onoarea să fac parte din echipa care a promis că va continua să construiască Slatina și care face totul pentru acest oraș.
Îl felicit pe primarul Emil Moț pentru că ne-a oferit o zonă verde de promenadă și un nou loc de joacă pentru micii slatineni.”, spune parlamentarul.
Din agenda deputatului Dan Ciocan
În sesiunea extraordinară a Parlamentului, înainte de revenirea în sesiunea de toamnă,, Dan Ciocan a avut actvitate în cadrul Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, din Camera Deputaţilor, acolo unde este secretar.
„Ședința de astăzi (28 august 2019 n.n.) a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice are loc în sala de sedinţe a Instituţiei Prefectului din judeţul Bihor!
Pe ordinea de zi avem în dezbatere trei inițiative legislative:
– PLx 56/2018 – Proiect de lege pentru abrogarea art. 29 indice 1 din Legea imbunatatirilor funciare nr. 138/2004;
– PLx 149/2019 Proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
– PLx 310/2019 Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 220/2018 privind transmiterea unor suprafete de fond forestier din grupa I functionala – vegetatia forestiera cu functii speciale de protectie din domeniul public al statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva in domeniul public al unor unitati administrativ-teritoriale.
În plus, dat fiind specificul zonei și interesul fermierilor, vom dezbate și o serie de aspecte ce țin de accesarea fondurilor europene; lucrările de îmbunătătiri funciare; zona montană; programul de susținere a crescătorilor de suine autohtone Mangalița și Bazna; situația din apicultură, dar și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere.”, spune deputatul.
Renică Diaconescu, propunere legislativă privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică
Printre semnatarii proiectului legislativ privind modificarea şi completarea Legii 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, se află şi senatorul Renică Diaconescu.
„În România profesia de psiholog este reglementata în prezent prin Legea 213/2004, act normativ care nu a fost modificat/actualizat de la intrarea sa în vigoare pana in prezent.
Progresul făcut de societatea românească, în general şi profesia de psiholog, în special, de la data intrării în vigoare a legii nr. 213/2004, precum şi apariţia şi consolidarea unui corp de profesionişti şi acumularea de către acest corp a unei experienţe substanţiale, sunt lucruri de care atât societatea cât şi profesia trebuie să profite. Așadar, pentru asigurarea unui cadru cât mai bun pentru exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, precum şi pentru o cât mai bună desfăşurare a activităţii Colegiului Psihologilor din România și în scopul asigurării democrației profesiei, considerăm că prezentul proiect de lege, care vizează modificarea Legii 213/2004 are o importanță deosebită și justifică necesitatea concretizării proiectului în cel mai scurt timp.2, se arată în expunerea de motive.
Un proiect legislativ propus de Paul Stănescu, avize de la comisii
Senatorul Paul Stănescu este cosemnatar al proiectului legislativ: „Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.69 din 16 aprilie 2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare”, a primit diverse avize, ultimele fiind din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
sau Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale:
„Potrivit prevederilor legii, membrii Consiliului fiscal sunt numiţi prin hotărâre de către Parlament, pentru o perioadă de 9 ani şi trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să nu aibă cazier Judiciar sau cazier fiscal, să fie cetăţeni români cu drept de vot, să aibă studii universitare în domeniul economic, să aibă o bună reputaţie şi experienţă profesională în domeniul politicilor economice, bugetare sau financiare şi o vechime în specialitate de minimum 10 ani. Pentru evitarea unor situaţii, prin inițiativa legislativă se propune modificarea literei d) a articolului 55, astfel încât se scot din cadrul incompatibilităților membrii în consiliile de administraţie, directori executivi, cenzori sau auditori ai companiilor naţionale sau societăţilor cu capital majoritar de stat şi se introduc membrii în consiliile de administraţie, directori executivi, cenzori sau auditori ai societăţilor financiar bancare, indiferent de natura capitalului.”, se arată în expunerea de motive.
Gigel Ştirbu: „Gradea și Severin au politizat SRTv-ul și SRR-ul la un nivel nemaiîntâlnit”
În urma nemulţumirilor publice, care vin din partea sindicaliştilor din TVR și Radio România, deputatul Gigel Ştirbu cere demisa conducerilor celor două persoane. Acesta spune că Doina Gradea și Georgică Severin, care conduc instituţiile publice de radio și televiziune, care nu vor să dea socoteală pentru cheltuielile pe care le fac, unele pentru deplasările lor în țări exotice și că practică abuzuri (amenințări, jigniri, cenzură împotriva partidelor de opoziție sau dimpotrivă, că există 11 știri favorabile partidelor aflate la guvernare, într-un singur buletin de știri etc.).
„Luni, în cadrul Biroului Executiv al PNL, am propus adoptarea unei decizii prin care să solicităm partidelor din opoziție să ni se alăture în demersul nostru de a cere convocarea de urgență a Birourilor Permanente Reunite pentru întrunirea Comisiilor parlamentare de specialitate în vederea dezbaterii și respingerii Rapoartelor de activitate pe anul 2018 ale celor două instituții media, Societatea Română de Televiziune și respectiv, Societatea Română de Radiodifuziune, demers ce ar reprezenta salvarea acestora de la colaps.
Sindicatele din TVR și Radio România semnalează de multă vreme și în mod constant, maniera dictatorială în care Gradea și Severin conduc aceste două instituții media ale statului. Cei doi mențin o permanentă stare conflictuală în relațiile cu angajații pe care îi umilesc și-i cenzurează atunci când nu aduc laude PSD-ului. Jurnaliștii din aceste două instituții au reclamat în repetate rânduri ilegalitățile și disfuncționalitățile apărute în cadrul relațiilor de muncă precum și în activitatea editorială.
Gradea și Severin au politizat SRTv-ul și SRR-ul la un nivel nemaiîntâlnit, au cheltuit fondurile publice în mod discreționar, au calcat în picioare interesul național și cetățenii care muncesc cinstit în această țară.” spune Gigel Ştirbu.