Acasă Politic Proiect legislativ, promovat de deputatul Dan Ciocan, devenit lege

Proiect legislativ, promovat de deputatul Dan Ciocan, devenit lege

210

Deputatul Dan Ciocan s-a numărat printre iniţiatorii unui proiect de lege ce prevede modificarea Legii nr.526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului „Schi în România”. Acesta propune modificarea câtorva articole, în special a celor care fac referire la scoaterea din fondul forestier şi agricol a terenurilor pe care se amenajează pârtii, pentru a le clarifica. Acest proiect a devenit lege promulgată de preşedinte.
„Turismul montan s-a dezvoltat mult în ultimii ani şi nu numai în timpul iernii, când sezonul sporturilor de iarnă transformă staţiunile montane în staţiunile preferate şi aglomerate de turişti. Muntele este astăzi una din principalele destinaţii de vacanţă a populaţiei. Echiparea montană a pornit de la amenajarea domeniului schiabil, cu pârtii de diferite grade de dificultate, însoţite de instalaţii de transport prin cablu. Preocupările pentru asigurarea celor mai bune condiţii pentru cei care practică schiul nu se opresc însă la amenajarea pârtiilor si echiparea mecanică a versanţilor, ci şi pentru prelungirea sezonului de schi prin folosirea tunurilor de fabricare a zăpezii artificiale.
Organizarea domeniului schiabil, ţinând cont de nişte parametrii moderni, este primordială având în vedere experienţa globală si tendinţele din această sferă care încetăţenesc ideea cum că practicarea sporturilor de iarnă va rămâne si pe viitor principala activitate asociată turismului montan.
Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România» are ca obiect de reglementare revitalizarea şi reutilizarea pârtiilor româneşti, identificarea terenurilor pe care se puteau amenaja pârtii, elaborarea planurilor de urbanism, amenajarea și dezvoltarea zonelor de schi, a instalaţiilor de transport pe cablu, a celor de iluminat sau de producere a zăpezii artificiale.
De asemenea, legea sus menţionată reglementează, dar nu precis şi clar, procedura de scoatere definitivă din fondul forestier naţional sau din circuitul agricol a terenurilor necesare realizării Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România», ceea ce a îngreunat transformarea României într-un mare domeniu schiabil.”, se arată în expunerea de motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.