Gheorghe Dincă,din Caracal, și-a recunoscut, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei. Cea din urmă a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o mașină de ocazie. În același mod a dispărut Alexandra Măceșanu, din comuna Dobrosloveni. Deşi Alexandra a sunat de trei ori, în jurul orei 11:00, joi, 25 iulie, poliţiştii au intrat abia a doua zi, la ora 6:00.
La casa criminalului din Caracal s-au strâns foarte multe persoane, dar şi membrii familiilor celor două fete.
Avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, suspectul principal din cazul crimelor de la Caracal, a declarat că bărbatul le-a violat şi s-a ajuns la crimă. Acesta mai spune că fetele ar fi venit de bunăvoie. Declaraţia lui Dincă nu a fost una scrisă, ci verbală.