Prezent la mai multe ediţii ale Festivalului Internaţional de Umor „Oltenii & Restu’ Lumii”, caricaturistul Ştefan Popa Popa’s a stârnit mânia oltenilor, după ce a declarat într-o emisiune televizată că Timişoara s-a umplut de „toate ciurucurile din Oltenia”. Uitând astfel că Oltenia l-a primit cu braţele deschise oricând. Primarul Emil Moţ reacţionează în urma declaraţiilor scandaloase ale artistului plastic şi îi retrage titlul de cetăţean de onoare al Slatinei.
„Constat cu foarte mare regret că anumite personalități ajung să derapeze mult în discursul public, gândesc în clișee și preferă să gafeze decât să își recunoască o greșeală.
De aceea, am ales să le solicit colegilor din Consiliul Local să-i retragă calitatea și demnitatea de cetățean de onoare al orașului Slatina domnului Ștefan Popa Popa’S pentru lucrurile grave pe care le-a spuns la adresa oltenilor. Domnule Popas, nu meritați niciun fel de recunoștință din partea orașului nostru și în numele slătinenilor vă recomand să vă cereți scuze public!
Mândru că sunt slătinean, mândru că sunt oltean!”, spune Emil Moţ