Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt a efectuat, în luna iunie a.c., un număr de 236 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Inspectorii ITM Olt au vrut să se asigure că legislaţia este respectată în domeniile construcțiilor, comerțului cu amănuntul, transportului rutier de mărfuri și persoane și agriculturii.
„În funcție de gravitatea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale, constând în amenzi și avertismente, dispunându-se totodată măsuri de remediere. În urma controalelor efectuate, s-au identificat 277 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 137 sancțiuni, din care 123 avertismente și 14 amenzi în valoare totală de 335.000 lei. În luna iunie 2019, inspectorii de muncă au identificat 18 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor 3 agenți econimici care le foloseau le-au fost aplicate amenzi în valoare de 300.000 lei. De asemenea, în cursul lunii trecute, un număr de 9 lucrători au fost implicați în evenimente de muncă, rezultând 9 persoane cu incapacitate temporara de muncă.”, se arată în comunicatul de presă.
Cele mai frecvente deficiențe constatate de inspectorii ITM Olt au fost: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic.