De ceva vreme, în spațiul public, cu interferențe puternice în zona social-media activează subofițerul de poliție slătinean, Viorel Teacă. Atitudini dinamice, cu o priză bună la public, comentarii pe măsură, aprecieri din belșug. Ai zice că omul e în campanie pentru o funcție publică, pregătind structura și elementele de interfață, necesare pentru ziua când va face anunțul. Sau, pur și simplu, un om cu spirit civic și doar atât…
Însă, uneori, au loc și derapaje. Acceptate unui civil, unui novice în materie, dar fără a fi taxate pe măsură, măcar consemnate. Pe scandalul sfârșitului de săptămână, cel cu fetița adoptată de la Baia de Aramă (Mehedinți), s-au scris și spus multe. Jumătăți de adevăr, prostii și cam tot ce poate comenta un popor priceput universal, la tot și la toate.
Dacă celor neaveniți li se iartă și acceptă, când în discuție intră oameni ai legii, lucrurile se duc într-o direcție periculoasă. Căci, aprioric, un om al legii cunoaște… legea. Iată o postare a polițistului teacă, de la Slatina: „Asa a fost dusă de acasă Sorina, ca un porc la tăiere, de către un om al legii, procuror si mama care trebuia sa vegheze la respectarea legii!! Dacă nu sanctionam drastic acest comportament, atunci România va deveni o țară fara principii, fara o scară de valori, cu instituții care nu merita in Europa dar eu sper si cred in institutiile statului român! România încotro?!”Textul însoțește fotografia celebră prin care procurorul Pițurcă, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, o scoate pe Sorina din incinta fostului asistent maternal…
Intrând în fondul cauzei, fără a spune că judecata ce urmează e fundamental opozabilă, sunt câteva lucruri de spus:
În exercitarea meseriei, procurorul a aplicat legea. În speța de față, iar polițistul Teacă trebuie să știe asta, este un caz clasic, cu emoția suplimentară de lipsire de libertate. Chiar dacă, nefericit modul de acțiune, justețea acțiunii este acoperită. Teacă știe asta, căci un polițist, atunci când este la serviciu și nu stă pe facebook, când trebuie să intervină, o face într-o utilizare graduală a mijloacelor specifice. Comportamentul procurorului este o poveste separată, dar nu poate umbri… aplicarea legii. Avem și principii, exact cele de care se îndoiește polițistul nostru, avem și o scară de valori, cu niște trepte șchioape, dar cred că avem și un exces genetic în a amesteca forma cu fondul…
Fără să vrea, sau, cine știe, poate chiar asta a urmărit, Teacă de la Slatina alimentează un scandal în care isteria națională e atotcuprinzătoare. Cazul nu este singular. Legislația e șchioapă. Au fost cazuri și vor mai fi, când un om al legii, executor, procuror, sau amândoi în același timp, au fost protagoniști ai unor situații similare.
Mediatizarea excesivă nu e de condamnat în speța de față. Presa e liberă atunci când își alege subiectele, dar când oameni ai statului derapează emoțional, nu e în regulă. Procurorul general spune că va cere instanței ca fetița să nu părăsească țara. Păi, atunci orice copil poate fi reținut la graniță de un procuror care tocmai a sesizat o privire tăioasă din partea părintelui.
Primul ministru al României intră în… lucernă, iar ospățul mediatic e pe măsură. Iar lista celor cu opinii, dar și cu funcții în sistemul public, e lungă. Aici, ar fi de la caz la caz să zici ceva, dar fiind mai aproape de comunitatea locală, am decis să comentez pe expunerea lui Teacă. Viorel de la Slatina. Un polițist care speră și crede în instituțiile statului. Opozabil, prin definiție, procurorului. Cel care, instituțional, îi pune la muncă pe lucrătorii din sistem. Până atunci, cu maturitate, analiștii ar merita să încerce să o lase pe Sorina în pace! Are dreptul la ceea ce i se interzice de câteva zile: la copilărie…