Din capul locului, trebuie spus că Marius Iancu, deputat ales în decembrie 2016, în Circumscripția Electorală 30 – Olt, nu participă la cursurile de calificare ale unor politicieni, locali sau naționali, care la sfârșitul stagiului primesc diploma de înlocuitor al lui Dumnezeu… Rămâne, mai departe, după aproape 3 ani de mandat, un om normal.
Pornind de la această premisă, că deputatul Iancu nu-și va aroga niciodată meritele de deținător al adevărului absolut, semnatarul de față spune, răspicat: „Nu sunt de acord cu deputatul Marius Iancu!”
Iată de unde pleacă divergența de opinie: „Legea pentru modificarea Art. 109 din OUG Nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost votată din nou, în Camera Deputaților. Vestea bună pentru conducătorii auto este că dispozitivele destinate masurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehiculele care prezintă însemnele și inscrisurile distincte ale Poliției Rutiere. Mașinile care conțin aceste dispozitive trebuie să fie amplasate numai în locuri vizibile. Dispozitivele de măsurare a vitezei de tip pistol se utilizează la o distanță de 10 metri de mașina poliției. Scopul este ca depășirea vitezei și accidentele să fie prevenite, și nu sancționarea, prin orice mijloc, a conducătorilor auto”.
Pe scurt, radarele, spaima șoferilor, vor trebui arătate la poporul conducător, iar orice dispozitiv ascuns în mașini neinscripționate pentru a fi văzute de la distanțe de cel puțin… 100 de kilometri, în sensul legiuitorului, deci, și al deputatului Iancu, este nul de drept, chiar dacă șoferul aflat într-o zonă cu limită de 50 de kilometri pe oră se pregătește de decolare. Ai zice că legea este făcută pentru primarul Țol de la Vișina, care conduce cel mai tare Mercedes din județul Olt, sfidând tagma restului de bugetari, care abia-abia mai trec clasa cu câte un Maserati înmatriculat pe numele unei mătuși, pensionară de CAP (speța e reală!).
De pe poziția unui conducător auto care a rămas fără permis, după ce a fost filmat la Lunca Corbului, dintr-un Logan roșu, parcat pe pod, la dispensarul din localitate, vreau radare ascunse! Nu dintr-un sentiment al pățitului, care vrea să multiplice necazul și la alții, ci de pe poziția celui care, odată ars, a înțeles că nu trebuie să privească anticipativ în tufișuri, căutând camera radar. Din contră: după o asemenea pățanie, cu trei luni de veleități pietonale, și cu o amendă pe măsura valorii punctului de acum vreo doi ani, s-a format, scump, ce-i drept, un instinct de conservare. Adică, de a menține viteza, dacă nu la limita de 50, într-o marjă de a nu mai ajunge în situația de… dovadă înlocuitoare.
Să recunoaștem: șoferul român, din anul 2019, nu are condițiile din alte țări. Aici nu este deputatul Iancu de vină, sau, mă rog, personal, acestuia nu i se pot imputa aceste lucruri: șosele ca acum 50 de ani, un parc auto care explodează în fiecare zi și o indolență în trafic, care când nu e prezentă, lasă loc frustrărilor unora, ce se cred ce n-o să devină niciodată: piloți de raliu pe drumuri publice.
În fața acestui asediu, al situației scăpate de sub control, privind și la crucile de pe marginea drumurilor, orice măsură luată pentru a tempera, fie ea și radarul din tufiș, sau cel ascuns pe Loganul roșu de la Lunca Corbului, chiar dacă produce iritare, în ansamblu, face bine. E ca înțepătura dureroasă de la penicilină, care îți amorțește jumătate de șold, vreme de un ceas, dar, finalmente, te scapă de virusul care până acum vreo sută de ani nu avea leac.
Știu și-l înțeleg chiar pe deputatul Iancu: dă bine la popor să ne luptăm cu organul și să înfrângem cu succes. Poate că unii și votează, iar alții poate înjură mai puțin, dar într-o perspectivă ceva mai profundă, măsura eliminării, așa cum vedeți paragraful de mai sus, din ghilimele, luat de pe pagina de socializare a demnitarului, nu face bine! Deloc și nimănui!
În ceea ce mă privește, nu știu cum interpretează această deschidere către viteza poporului tembel cineva care a avut o persoană dragă în familie, plecată prea devreme din această lume, în urma unui tragic accident produs într-o zonă unde, dacă s-ar fi aflat o autoutilitară radar, fie și ascunsă în tufiș, alta ar fi fost soarta celui în cauză.