Acasă Actualitate Paul Stănescu, despre prezidenţiale

Paul Stănescu, despre prezidenţiale

141
foto MEDIAFAX

Senatorul Paul Stănescu a declarat că a declarat Alianţa PSD-ALDE ar putea să aibă un candidat comun pentru prezidenţialele din noiembrie a.c.:
„Aşa cum spune preşedintele Dragnea, după europarlamentare, în funcţie de rezultatul pe care îl vom avea şi noi şi ALDE, e posibil să avem un candidat comun sau fiecare partid să aibă candidatul său. Decizia va fi luată după europarlamentare şi cred că e un lucru înţelept să nu ne grăbim. Poate fi oricine din partid, desigur că poate fi şi preşedintele partidului”. E posibil să avem şi un congres pentru stabilirea candidatului. Totul se va face prin vot şi probabil că vom găsi soluţia cea mai bună. Ne interesează acest lucru pentru că PSD n-a mai avut preşedinte de ani buni, dacă ne gândim, de la domnul Iliescu încoace. Probabil că va fi o luptă grea, dar noi ne dorim să avem un preşedinte de stânga, în primul rând”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.