Nu mai este mult până la Sărbătorile Pascale şi, în acest context, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Olt, a demarat controalele tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure. Cu începere de pe 1 aprilie până pe 1 mai, este asigurată permanenţa la nivelul DSVSA, CSVSAO din localităţile Balş, Slatina, Caracal, Corabia şi Drăgăneşti Olt, inclusiv în zilele de sâmbĂtă şi duminică.
Acţiunile de control vor avea în vedere modul în care sunt respectate următoarele cerințe, conform comunicatului de presă:
“A. Animalele destinate sacrificării
– fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum şi operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta deţin autorizare/înregistrare sanitară veterinară eliberată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
– vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate şi care sunt identificate conform legislaţiei în vigoare, crescute în ferme, localităţi şi zone indemne de boli transmisibile;
– respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, conform prevederilor legale, iar formularele de mişcare să fie completate corespunzător;
– transportul mieilor pentru tăiere să fie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţit de certificate sanitare veterinare, care să ateste sănătatea acestora, precum şi de documente privind informaţiile lanţului alimentar;
Având în vedere faptul că judeţul Olt este inclus în zona de restricţie ca urmare a confirmării şi evoluţiei pestei porcine africane pe teritoriul judeţului nostru şi în judeţele limitrofe, atât la porcii domestici, cât şi la porcii mistreţi, trebuie aplicate măsuri de prevenţie cu privire la mişcarea animalelor vii din toate speciile. În acelaşi timp trebuie respectată măsura de interzicere a funcţionării târgurilor de animale vii, aglomerări de animale sau alte evenimente organizate în scopul comercializării acestora, evitându-se în acest fel circulaţia animalelor din zone cu restricţii în zone indemne .
– sacrificarea mieilor se realizează numai în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA.
B. Carnea de miel
– loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare însoţite de certificat sanitar veterinar;
– carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi post mortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
– marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale referitoare la marcarea şi certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete şi marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman;
– marcarea carnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană;
– depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi stării de igienă corespunzătoare;
– respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată.
C. Ouăle şi produse din ouă destinate consumului uman
– producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă, trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare;
– transportul ouălor să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare să fie asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare;
– ouăle sunt marcate cu codul producătorului şi provin din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor;
– examenul ovoscopic este efectuat de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru ouăle valorificate de către producătorii particulari în pieţele agroalimentare şi târguri;
– ouăle cu coaja crapată sau lovită sunt retrase de la comercializare şi sunt dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică;
D. Lapte şi produse din lapte
– micii producători care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008;
– laptele crud care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi, provine de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar și care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui;
– micii producători care vând direct lapte crud şi produse din lapte către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să deţină carnete de sanătate pentru animalele de la care provine laptele, conform Ordinului mai sus menţionat;
– brânzeturile destinate comercializării de către micii producători, trebuie expuse la vânzare, în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox etc);
– brânzeturile să fie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic etc);
– în cazul în care, transportul şi păstrarea brânzeturilor în vederea vânzării directe către consumatorul final se realizează în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), acestea trebuie să fie curate şi identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilităţii produselor şi prevenirea contaminării;
– comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător;
– este asigurată trasabilitatea brânzeturilor obţinute de micii producători, prin utilizarea unor metode de identificare/etichetare, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, cum ar fi:
– aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive;
– utilizarea de pungi imprimate;
– afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat etc.
E. Peştele şi produsele din pescuit
– spaţiile şi locurile unde se comercializează peştele şi produsele din pescuit trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi;
– sunt respectate condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare cu privire la transportul, depozitarea şi expunerea spre comercializare a peştelui şi produselor din pescuit;
– gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete, trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă și să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere;
– este asigurată trasabilitatea peştelui şi produselor din pescuit prin etichete şi alte documente însoţitoare, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate (pescuite) din mediul sălbatic;
– peştele şi produsele din pescuit nu sunt infestate cu paraziţi vizibili şi sunt corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic.
Alte produse alimentare tradiţionale: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon, etc. se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, sub controlul personalului de specialitate.
În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate medicii veterinari vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni, sau vor confisca produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor.”