Cu toate că Slatina este un oraş cu oltence frumoase, unii indivizi au diverse preferinţe neacceptate de majoritate. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a intrat în pizzeria de vizavi de CEC, unde s-a aşezat lângă un puşti de 12 ani. Bărbatul l-a ţinut strâns de mână şi a comis acte de natură sexuală explicite.
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 1 C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri, prev. de art. 375 C. pen.”, se arată în comunicat.
Bărbatul se află sub control judiciar pe o perioadă de 60 zile şi are de respectat următoarele obligaţii: să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la I.P.J. Olt, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a judeţului Olt decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu frecventeze baruri, discoteci, restaurante, săli de jocuri de noroc sau localuri în care se consumă alcool; să nu deţină, să nu foloasească şi să nu poarte arme; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată şi cu martorii din dosar.