O tânără, în vârstă de 29 de ani, contabilă la Primăria Poboru, a fost împuşcată, din greşeală, de amicul soţului ei în timp ce acesta curăţa arma. Arma vânătorlui s-a descărcat în unul din braţele femeii în maşină. În autoturism se aflau femeia (pe bancheta din spate), şoţul ei şi bărbatul din Scorniceşti, care plecaseră la o vânătoare ilegală. Evenimentul s-a petrecut vineri seară, la ora 19:00. Femeia a fost transferată la un spital din Bucureşti.
„Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă,şi braconaj cinegetic.”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Olt