O expoziţie atipică a unor oameni pasionaţi de trecut: Cristian şi Mihai Dumitru. Colecţionarii au fost primiţi cu braţele deschise de muzeografii de la Muzeul Judeţean Olt, care au pus la dispoziţie toată secţia de Etnografie a muzeului pentru asta.
Luni, 4 februarie a.c., a avut loc expoziţia „Artă şi meşteşug în miniatură”, cu peste 150 de modele. De la căluşari, la domniţe din înalta societate a unor epoci trecute, de la ţărănci românce la provinciale străine.
„Acest demers expoziţional constituie o incursiune etnografică în ceea ce înseamnă redescoperirea autenticului și a frumosului pierdut din lumea satului tradițional românesc.
Portul popular național, prin varietatea stilistică, motivele ornamentale și cromatica pieselor componente constituie o parte importantă a artei populare. Valorificarea lui în cadrul cooperitivelor de artă populară și meșteșugărească din România, în periaoda anilor ’70 – ’80 este ilustrată prin exponatele prezentate în discursul muzeografic pe care vi-l propunem. Păpușile folclorice reproduc fidel costumele populare tradiționale din toate zonele țării sunt realizate manual la scară miniaturală: ‘ țesături, broderii, accesorii). Ele ilustrestrează specificul antropologic, obiceiuri, aspecte ale vieții sociale, autenticitatea zonelor pe care le reprezintă. Aceste colecții de păpuși decorative au fost realizate în cadrul cooperativelor «Arta Crișanei» – Oradea, «Arta textilă» – Cluj Napoca, «Arta lemnului» – București și «Hategana» – Hațeg. Un loc aparte în cadrul expoziției îl ocupă figurinele cu caracter istoric, reprezentând costume de epocă din secolele XV – XVIII, dar și o serie de păpuși îmbrăcatre în costume tradiționale specifice altor naționalități europene. Prin aspectul fizic, materialul, croiala și broderia costumației, accesoriile purtate, ficare păpușă reprezintă tipul personajului încadrat locului și epocii sale. Exponatele fac parte din colecţia particulară a fraţilor Cristian şi Mihai Dumitru, care împreună cu alţi pasionaţi şi colecţionari de jucării au înfiinţat un muzeul virtual al jucăriilor, primul de acest gen din România.”, spune Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt.