Poliţiştii Olteni, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor Olt, au depistat duminică, 2 decembrie a.c., 420 kg de carne, care nu respecta normele de proveniență, ambalare și depozitare.
„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat o acțiune pe raza municipiului Slatina, în scopul prevenirii comercializării ilegale de carne și produse din carne. În urma activităților, au fost verificați doi agenți economici de profil, fiind identificată cantitatea de 420 kg carne de porc, care nu respectă normele sanitar-veterinare în ceea ce privește proveniența, ambalarea și depozitarea.
Cantitatea de carne a fost indisponibilizată, urmând a fi predată unei unități specializată în vederea neutralizării, iar agenții economici au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 20000 lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 984/2005”.