Acasă Politic Paul Stănescu, prezent la sfinţirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului

Paul Stănescu, prezent la sfinţirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului

240

Duminică a avut loc sfinţirea altarului Catedralei Mânturii Neamului sau Catedrala Naţională. La eveniment a fost prezent şi vicepremirul României, Paul Stănescu. Acesta a ţinut să transmită câteva cuvinte:

„Cred că sfințirea construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă una dinte cele mai importante realizări din Anul Centenarului Marii Uniri, un simbol al unităţii naţionale, deziderat al multor generaţii anterioare. Ideea Catedralei Naționale datează încă din 1884, când Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani.
Ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului a fost posibilă printr-un efort susţinut al Bisericii Ortodoxe Române, al Statului și al credincioşilor. Acest lăcaş de rugăciune ne aduce împreună într-unul dintre cele mai importante momente pentru poporul român: sărbătorirea a 100 de ani de la reîntregirea țării.
Evenimentul de astăzi este un nou prilej de-a ne exprima recunoştinţa faţă de toţi cei care, în timp, au luptat pentru menţinerea conştiinţei de neam, a comuniunii de cuget, de credinţă, de limbă şi simţire românească şi faţă de cei care au făcut posibilă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, care a reprezentat încoronarea multor eforturi de afirmare treptată a conştiinţei naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.
Inclusiv Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie majoră la promovarea idealului unităţii spirituale a neamului românesc, cultivând, în sufletele credincioşilor români, unitatea de neam, de limbă şi de credinţă.
Ne aflăm în Anul Omagial al unității de credință și de neam, în Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, după cum a fost proclamat anul 2018 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este un an în care, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniţi, responsabili şi încrezători în forţele proprii!
Dumnezeu să binecuvânteze România și pe toţi românii, oriunde s-ar afla!
Doamne ajută!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.