Acasă Actualitate ALDE Olt, primul proiect pentru județ

ALDE Olt, primul proiect pentru județ

200

     Dacă până acum, Filiala Olt a partidului lui Tăriceanu nu s-a remarcat cu ațiuni făcute în interesul comunității, niciodată nu e prea târziu. Asta, după ce ALDE Olt se consacrase ca o agenție de plasare a forței de muncă pentru apropiații partidului.

Așa se face că, potrivit unei comunicări făcute de partid: „Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, Filiala Olt a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) organizează o acţiune dedicată CENTENARULUI MARII UNIRI. Începând cu orele 10,00, membrii ALDE Olt vor planta la pădurea Strehareţi, din municipiul Slatina, 500 de arbori. Acesta este numai începutul, întrucât, până în primăvara anului următor, ALDE Olt la planta în judeţul nostru circa 1000 de arbori. Pădurea Strehareţi, o valoroasă rezervaţie dendrologică, a fost aleasă întrucât, în ultimii ani, a fost supusă defrişărilor ilegale”.
Nu se cunosc speciile de arbori folosite, locul delimitat al viitoarei plantații, costurile privind achiziția de puieți, și persoanele participante. Chiar și așa, gestul trebuie salutat! la săpat de gropi e de bine. Poate cade și un partener de alianță în ele. Măcar într-una…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.