Miercuri, 31 octombrie a.c., în sala de şedinţe a Consiliului Local de pe Dealul Grădişte, primarul municipiului Slatina, Emil Moţ şi viceprimarul Gigi Vîlceleanu, au susţinut o conferinţă de presă. Edilul-şef al Slatinei a abordat trei teme de interes local. Prima a fost cea legată de parcul de la fostă unitate militară, lucrările fiind realizate de o firmă locală de construcţii. Proiectul decurge conform aşteptărilor. Al doilea subiect a fost despre schimbarea tuturor lifturilor din blocurile de locuinţe, acolo unde există, lucrări care vor fi suportate în totalitate de primărie. Ultima temă a fost legată de reabilitarea termică a blocurilor care încă nu au beneficiat de programul local de reabilitare termică. Toate cele trei teme au reprezentat promisiunile făcute de Emil Moţ în campania electorală din anul 2016. Acum, acestea, care reprezintă o parte din promisiunile sale, încep să capete o formă fizică, palpabilă.
Pentru siguranţa cetăţenilor
Emil Moţ a anunţat, în cadrul conferinţei, că primăria va schimba toate lifturile din blocurile de locuinţe, iar cheltuielile vor fi suportate de municipalitate. După modificarea Ordonanţei 18 prin legea 231, administraţia locală poate să schimbe lifturile, multe dintre ele vechi.
„Foarte multe blocuri cu zece etaje din Slatina au avut şi au în continuare probleme cu lifturile. Lifturile sunt proprietatea locatarilor şi, până acum, nu am avut o bază legală prin care primăria să poată să facă un program de intervenţie. Lifturile, spaţiile comune, apartamentele, toate erau şi sunt proprietate privată, iar primăria nu putea să facă lucrări de intervenţie. Ordonanţa 18, cea care ne dă nouă baza legală pentru aceste intervenţii, a fost modificată prin Legea 231, fiind introduse două noi alineate, iar cel mai important vizează repararea, înlocuirea, după caz, a mecanismelor de acţionare electrică a ascensoarelor de persoane, în baza unui raport tehnic de specialitate”, a spus primarul Slatinei.
Vor fi înlocuite 90 de lifturi, iar valoarea totală a investiţiei va fi de 10 milioane de lei.
Blocuri reabilitate termic
În cadrul aceleiaşi conferinţe, edilul-şef a spus că 58 blocuri din Slatina vor fi reabilitate termim din primăvara anului viitor. Primăria are în vedere anveloparea tuturor blocurilor până la totalul de 306.
„ „La această oră, avem în stadiul de proiectare 58 de blocuri pentru anvelopare termică. Sunt împărţite în şapte cereri, programul fiind finanţat doar din bugetul local. Undeva la sfârşitul lunii noiembrie se va termina proiectarea, după care vom ridica licitaţia în SEAP. Vom face un contract cadru pe patru ani. Noi am inventariat 306 blocuri, construite înainte de 1990, care mai trebuie reabilitate. Cele mai avansate dintre acestea sunt cele 58, pentru care în vară vor începe lucrările. Între timp, vom continua cu proiectarea şi pentru celelalte blocuri, până ajungem să le facem pe toate 306. Este un contract destul de mare, pe patru ani, şi vrem ca în patru ani să terminăm cu tot ceea ce înseamnă blocuri construite înainte de anul 1990”, a spus Emil Moţ.
Lucrările se vor realiza numai la cele care fac parte dintr-o asociaţie de proprietari, iar cele care nu sunt parte a unei ascociaţii, vor putea fi preluate doar pentru anvelopare, după care pot ieşi din asociaţie.