Joi seara, mai mult de 150 de pensionari şi vârstnici s-au adunat, într-un local din Slatina, pentru a desfăşura o şedinţă altfel a Organizaţiei de Pensionari şi Vârsta a III-a, din cadrul PNL Slatina.
Evenimentul a avut loc la iniţiativa preşedintelui organizaţiei, Ştefan Văduva, care a promis că astfel de şedinţe vor avea loc mai des. Şedinţa a avut trei puncte pe ordinea de zi, dar cel mai important a fost cel referitor la sprijinirea partidului, astfel încât PNL să crească la Slatina.
„Împreună și pentru totdeauna, declanșăm procesul de reformare al PNL Slatina. Cu ceva timp în urmă, domnul președinte Voiculescu a declanșat procesul de reformare al partidului la nivel județean. Biroul politic județean s-a atașat demersului său. Apoi, preşedintele de la Slatina, doctorul Viorel Dumitrescu a declanşat procesul de reformare al partidului la nivel local. Biroul politic PNL Slatina s-a ataşat demersului său. Acum e rândul nostru, al structurii OPV3 Slatina, să ne alăturăm demersului de reformare al partidului.
(…) Toată lumea știe că a reforma partidul înseamnă a-l face mare, puternic, a-l dezvolta pe orizontală și pe verticală, doar în condițiile în care respectăm, întru totul, prevederile statului, regulamentului și codului etic. Mereu respectând statutul şi codul etic liberal. Vrem să fie respectate drepturile şi libertăţile membrilor de partid, simpatizanţilor şi ale tuturor slătinenilor. Să funţioneze democraţia internă de partid, să fie respectate principiile din articolul 5 al Statutului PNL. Să dispară, pentru totdeauna, interesul particular, care duce la dictatură, să dispară interesul de grup, de haită”, a spus președintele Organizaţiei de Pensionari și Vârsta a 3-a (OPV 3) Slatina, Ştefan Văduva.