În anul centenarului există o singură certitudine: România se desparte-n două! Ai zice că trosnesc Carpații, fără ca la bază să se întâmple vreun cutremur. A apărut o țară a lor, a politicienilor deținători de putere, captivă, ca un castel, unde regulile, deși par că sunt făcute pentru toți, servesc doar unora. Dincolo de șanțul de protecție, este o altă lume, a celor încăpățânați, pentru care ziua de muncă e infinit mai mult de opt ore. Ca o luptă pentru supraviețuire.
Rezultatul acestei despărțiri s-a văzut la început de octombrie, când la un referendum privind chiar o temă sensibilă, sau nu, boicotul a dominat mai mult decât se așteptau cei responsabili de calcule, secții de votare, liste cu subordonați, rude și toate cele… E semnul că fisura continuă. Că undeva, dincolo de câmpul de vizualizare, este o altă așteptare. Poți invoca agenda dublă. Una a politicienilor și alta a cetățenilor, cu nimic în comun. E de discutat, e de văzut ce se va alege…
Până atunci, în acest context, o poveste de vară, experimentată direct la sursă, fără să fie împrumutată, chiar confirmată de alții. Am avut ocazia să ajung în parcarea privată a unui mare colos industrial, cu punct de lucru la Slatina. Așteptând, firesc, pe cineva. În vreo două rânduri, trei, nu mai țin minte… După tura de zi, undeva ajuns acolo, cu câteva minute mai devreme de ora 15:00, atunci când se deschide poarta.
Experimentul de tip cotidian pentru clasa muncitoare, arată că și dincolo de politic există lumea reală. Trec pe lângă aspectul greu de înțeles al oamenilor care odată strânși în dosul gardului, cu câteva minute, secunde înainte de terminarea oficială a programului, nu sunt lăsați să treacă dincolo. Deși în timpul acela nu mai produce nimeni nimic. Poate doar satisfacție pentru un cap pătrat din zona de conducere. Însă, după declanșarea secundarului, când oamenii aceia, înghesuiți zece minute, după o zi de muncă, se produce o ambuscadă greu de crezut și de acceptat într-o societate civilizată, cum pretindem că suntem. O fugă nebună spre mașinile din parcare, a unor oameni storși, totuși, de puteri. Căci, oligarhul plătește în foarte puține cazuri nemunca.
Goana devine explicabilă: în fiecare zi, pe strada Drăgănești, la ieșirea din parcarea TMK se produce un ambuteiaj rutier și dincolo de zona respectivă. Dacă mai punem la calcul și un autobuz venit în întâmpinarea muncitorului fără mașină, parcat cât să blocheze o bandă de sens, coșmarul e pe deplin. Urmează mersul bară la bară. Până în centrul orașului. Ar mai fi de căutat și prin statistici câte accidente au loc în zonă. Toate, repet, după o zi de muncă. Când un minim grad de confort oferit pe drept oamenilor în cauză nu este o pretenție exagerată.
Vești bune vin: Primăria Slatina va suplimenta benzile pe sens. Însă, nu va fi de ajuns. Căci, direcția de mers spre zona urbană va duce tot ca într-o pâlnie, la un moment dat. Până atunci, până acolo, și chiar și dincolo de modernizarea respectivă, la îndemână, din corpul de băieți frumoși, tineri și scrupuloși de la Poliția Slatina, oamenii ăia care plătesc impozite și sunt umiliți zilnic, pot primi în dar, nu de la Moș Crăciun, un agent, doi, în stradă. Doar plătesc impozite și taxe, cei ce formează noua clasă muncitoare. Că, în plus ar mai trebui să înțeleagă și domnul cu cap pătrat, din zona de resurse a companiei în cauză, că cele zece minute de umilință, vorbind de timpul când lumea așteată dincolo de gard deschiderea porții, ar fi o completare la povestea de rigoare. Luată din lumea de jos, din viața de zi cu zi. Acolo unde trăiesc cei ce cred că au obosit să vadă la știri numai comentarii despre protocoale și cum face cel mai mare partid al României o nouă justiție pentru a-l scăpa pe șeful lor de coșmarul unei zile în care ar putea să ajungă… dincolo de gard. Alt gard, nu cel după care așteaptă, aproape zece minute, în fiecare zi, umilită, clasa muncitoare.
Și nu am spus nimic despre cum, mai înspre oraș, pe dreapta, în zona unui lagăr de cauciuc prelucrat, mai vin niște tâmpiți agenți de pază să dirijeze traficul camioanelor sosite la încărcat. Marfă și plus-valoare pentru alții.
Cam așa este o jumătate de oră din viața de zi cu zi a unor oameni din lumea reală. Poate prea grăbiți, și ei, să ajungă după o zi de muncă, într-un timp decent, acasă. Acolo unde, mulți dintre ei deschid televizorul și văd știri despre Florin Iordache, Tudorel Toader și Liviu Dragnea…
