Știu că Ți-am scris și săptămâna trecută, însă simt nevoia din nou să Te știu lângă mine și să Îți spun ceva: Te rog lasă-ne morți anul acesta!
Nu te mai obosi ca la Învierea Fiului văduvei din Nain! Știu că pentru lacrimile acelei mame care era și văduvă pe deasupra, Te-ai oprit din drumul tău, Te-ai apropiat de sicriu, ai dat poruncă și tânărul acela mort s-a ridicat și Tu Doamne L-ai dat mamei sale.
Știu că ai făcut acest lucru pentru că Tu nu vrei ca omul să fie mort, ci ca el să fie viu și să se bucure de viața aceasta pe care Tu i-ai dăruit-o. Dar ieri și astăzi noi l-am ales pe Baraba! Am fost puși să alegem între Tine și el și ca de obicei, l-am ales tot pe el. Am ales un tâlhar care păcătuise înainte și care bineînțeles că a făcut-o din nou! Am avut de ales între Viață și moarte și am ales ca oile!
Pentru ce Doamne să Te mai oprești din drum?! Lasă-ne așa înfășurați în alb ca să părem curați pe afară, dar să fim deja putrezi înăuntru! Lasă-i pe alții să plângă pentru noi și noi să nu auzim! Lasă-ne părinții să strige cu disperare apropierea noastră de groapă, iar noi să ne lăsăm duși de alții pe umeri către locul pe care iată cu adevărat îl merităm!
Ce mare durere pentru o mamă să își conducă la mormânt unicul fiu și să mai fie și văduvă pe deasupra. Ce jale mare trebuie să fi fost acolo încât Evanghelistul Luca ne spune făcând referire la Tine: „I s-a făcut milă de ea și a zis: Nu plânge!”.
Doamne, Ți s-a făcut milă de lacrimile unui om! Ai simțit zbuciumul acela al unui părinte care nu poate înțelege cum copilul său este fără de viață și pregătit de groapă! Sunt sigur că astăzi Te surzesc aceste strigăte ale părinților care plâng pentru copiii lor! Îi văd zilnic cum plâng niște morți care refuză cu îndârjire să se ridice inclusiv când Tu cu toată dumnezeirea Ta le poruncești: „Tinere, ție îți zic scoală-te!”.
Dacă tânărul acela Te-a ascultat, cel de astăzi este total indiferent. Cel de astăzi este surd Doamne și refuză să se ridice oricât ar plânge cineva la capul lui. Preferă să stea nemișcat, condus mereu de alții, trăind într-un efect de turmă cum rar întâlnești spre o groapă comună, un cimitir unde Învierea Ta nu își găsește locul!
Cei care încă Te auzim suntem reduși la tăcere, sufocați de critici și înveliți în ură. Suntem considerați retrograzi și retrimiși în Evul Mediu pentru că alegem să ne ridicăm dintr-un sicriu și să mergem spre și cu Tine! Suntem blamați că ne respectăm tradițiile și că împreunăm mâinile în rugăciune cu ochii spre Tine!
Suntem certați zilnic pentru că ne susţinem valorile și pentru că îi îndemnăm pe alții să le caute împreună cu noi. Suntem din ce în ce mai puțini și eu unul simt răceala unei gropi tot mai aproape.
Am tot încercat să îi apăr pe mulți de propria lor moarte sufletească, dar de fiecare dată mă trezesc înaintea lor, neputincios, privind lacrimile mamelor cum curg pentru că ei refuză să asculte! Se bucură de un petec de viață aici pe care o consideră plină cu de toate și nu își dau seama cât de furați sunt spre groapă!
Ce rost are să ne mai trezești din propria înmormântare? Să alegem iar pe Baraba? Să blamăm iar Biserica? Să urâm iar tot ce este cu adevărat frumos, mulțumindu-ne doar cu cele trecătoare?
Știu că Tu ne iubeşti, simt asta zilnic. Am văzut asta în ochii oamenilor care astăzi înaintea Ta au adus mâinile la rugăciune! Văd în lacrimile părinților care în rugăciuni își plâng copiii dar… degeaba! Te rog Doamne, lasă-ne morți anul acesta pentru că noi am ales să fim așa!
Încă viu,
Pentru numele Tău cel Sfânt,
Asist. Univ. Drd. Teolog Alin Bolboașă Șofaru
