Senatul a adoptat, recent, proiectul de lege privind înfiinţarea Băncii de Dezvoltare a României – S.A, care va avea ca obiectiv sprijinirea antreprenoriatului şi dezvoltarea socio-economică a ţării.
La acest proiect de lege este semnatar şi deputatul de Olt, Marius Iancu. Acest proiect de înfiinţare a Băncii de Dezvoltare a României (BDR) prevede că instituţia este o entitate juridică autonomă şi independentă capabilă să încheie orice tip de contracte în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, poate participa la achiziţii publice şi poate deţine sau înstrăina orice bunuri în acord cu obiectul său de activitate.
Banca îşi propune să sprijine domeniul antreprenoriatului şi dezvoltarea socio-economică a României prin promovarea investiţiilor şi asigurarea finanţării, derularea de servicii financiare şi de consultanţă, şi prin emiterea de titluri de valoare şi strângerea de fonduri sau de capital în scopul susţinerii acestor servicii.
Instituţia va da o mai mare atenţie IMM-urilor, prin acordarea unor Ajutoare de Stat. O antenţie deosebită va fi acordată şi proiectelor naţionale de infrastructură.