În data de 29 august 2018, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, a avut loc lansarea volumului de poezie „Umbra din sertare”, avându-l ca autor pe poetul Dan Diaconescu, vechi membru al comunităţii cultural-literare, cel puţin în anii când în Slatina, oameni cu talent şi har de la dumnezeu, produceau cultură prin creaţiile şi expunerile lor.
Într-o atmosferă foarte intimă, pentru că trebuie să recunoaştem faptul că poeţi mai avem, consumatori de poezie nu prea, cuvântul de deschidere l-a avut domnul Florian Cârstea, directorul Bibliotecii Judeţene, care a rememorat perioada optzecistă din care şi Dan Diaconescu alături de alţi concitadini ai noştri a făcut parte, perioadă în care de altfel s-au şi cunoscut şi apropiat. Dan Diaconescu este unul dintre poeţii menţionaţi în „ Istoria literaturii române”, autor Ion Rotaru, aspect evidenţiat de către directorul bibliotecii iar cu această ocazie au fost trecute în revistă şi alte nume de scriitori sau poeţi din judeţul Olt şi nu numai, invitaţii povestind despre viaţa, activitatea literară şi parcursul acestora ca oameni de cultură.
Prefaţa cărţii este semnată de scriitorul Viorel Dianu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care remarcă despre autor următoarele: „aflat la vârsta senectuţii, autorul putea fi de mult consacrat”. Poate are dreptate, numai că, poetul Dan Diaconescu promite că nu se opreşte aici, în pregătire aflându-se deja următorul volum de versuri, intitulat „Spaimele clepsidrei”, urmat de „Năvodar de stele”.
Redăm în continuare cuvântul de apreciere al prietenului poetului, domnul Marin Rada:
„Cu o dăruire de-o viaţă asemănătoare marilor artişti care îşi dedică întreaga lor viaţă frumosului, poetul Dan Diaconescu adună între coperţile cărţii acesteia toată truda inimi sale pe care a dăltuit-o fără prisosinţă în inima cuvântului.
Cu o bogată activitate publicistică şi literară de gazetar, poet, traducător, cu numele menţionat în „Istoria literaturii române” – vol. 3, autor Ion Rotaru, poetul Dan Diaconescu a avut o bogată activitate literară în spaţiul local ca membru al cenaclului „Balada” – la care au activat mai mulţi autori de literatură, mulţi dintre ei aflându-se azi, aici printre noi.
Volumul de faţă „Umbra din sertare”, alcătuit din trei mari repere: „Umbra cuvintelor”, „Fruct izgonit” şi „Câmpia dintre noi” – îmbină în mod fericit poemul clasic cu miezul tumultuos, plin de ambră, cu poezia modernă cu versul care curge lin asemenea râului cristalin plin de esenţe lirice.
Frământat de marile repere ale existenţei poetul nu este deloc contemplativ, el implicându-se în miezul trăirilor, al marilor întrebări universale adorându-le, făcându-se altar de jertfă în tabloul acestora.
„Cum semeni tu cu amintirea mea
Izvor de aer şi de lungi secunde!
Făgaş de cerbi adună luna grea
Pe unde trece ochiul spre niciunde”
Imagini de o delicateţe diafană cu forţa unui haiku străbat ca un fulger nestăvilit peste bolta stelară a cuvintelor precum: „câmpia se îneacă într-o floare”, „trupul meu o rană fără chip” şi exemplele continuă. Este relevantă conexiunea Eu-lui cu lumea interferenţelor cu materia, efectele pe care le produc acestea în trăirea interioară a poetului:
„Cuţite-avem în suflet, în carne zări plângând
miroase-n trupul zilei a umbră şi mirare
Sub tălpi mai strigă iarba peste rând,
nechează caii umbrei cu cerul în spinare”.
Reverberaţia cuvintelor, cu sonorităţi sugestive deşi planează deasupra lor umbrele tristeţii, rămân în continuare optimiste, copleşite de nemărginirea lirică a florilor:
„Ramură neagră-i trupul meu deschis
Altoiului din sâmburii luminii
Mai cade câte-o pasăre în vis
Îşi mişcă nemurire-n mine crinii”
Cu o rostire poetică fluentă, poetul surprinde clipa reală dar şi cea casnică ca o formă de introspecţie a verbului într-o realitate existenţială interioară, proprie omului şi nu poetului-creator:
„La vânătoarea blândă, ca simpli vânători
legănându-ne cu fluturii durerile abstracte,
noi ducem herghelia frumoaselor ninsori
pe creasta unde bate un vânt cu ochi de lapte”.
Din partea a doua a cărţii, „Fruct Izgonit” relevantă mi s-a părut poezia „Trup de pasăre, liniştea…
Şi iată-mă întreg între pustiuri,
cum în apa cuvintelor mă cufund.
Ce trup de pasăre are liniştea
şi ce frig de nisip!
Îndoiala în care aştept
e un câmp de cenuşă.
Amintirea îşi face casă de ceară în mine.
De ce mai trebuie să şi văd?
Lacrimile dau rod,
mâna se usucă în crâng,
ceaţa se topeşte în sângele nostru adânc.
Până unde se-ntind întrebările, până acolo
eu însumi am fost:
umbra cuvintelor se întregeşte în mine.”
Cel de al doilea ciclu al cărţii „Fruct izgonit” avertizează pe cititor că autorul va intra într-o luptă continuă cu tenebrele existenţei, că, în ciuda izgonirii sale din „raiul” existenţialist nu se va lăsa învins, va îmblânzi tenebrele şi le va domina:
„Spune-ţi numele şi intră apoi
în încăperea urmelor mele!
Timpul, ocolit de sunete grave, aşteaptă
neînduplecat aceeaşi mişcare supusă.
Abisul formelor noastre prinde foşnet de iarbă.
Iată-mă gol, parodia frunzei căzute
domestic, amar,
cu o pleoapă mai jos decât alta,
meşterind în tăcere o dâră de fum!
Tulbur cu muzica mea rotundă oglinda,
greşesc înţelesul
şi trebuie iarăşi să plâng.
Fruct izgonit din grădina-i înaltă,
învăţ aceste pietre să mă numere-n gând.”
Nu în ultimul rând, poetul îşi mărturiseşte crezul său artistic, menirea sa în acest imperiu în care suntem deopotrivă sclavi şi stăpâni – imperiul cuvintelor:
„Scriu pentru că trebuie să vorbesc!
şi întrucât nimeni n-ascultă
când apele din mine se lovesc
de câte-o margine-a sufletului, ruptă,
Încerc să spun hârtiei cum înot
prin neguri cu o lacrimă-n spinare –
şi sângele se-ntunecă de tot
şi mă scufund în el ca-ntr-o mirare.”
Oana Ivan – bibliotecar, Biblioteca Judeţeană Olt
30 august 2018
