Trăim vremuri complicate. România se reașează într-un șablon în care nu a fost prevăzută niciodată. Nu e neapărat o inversare a scării valorilor, dar ceva e cum nu trebuie să fie. Cu un prim-ministru care nu poate fi încadrat nici măcar în aria de acoperire a termenului „analfabet funcțional”, cu un pol de putere incapabil să vadă ce văd mai toți românii, orizontul nu e nici aproape și nici luminos.
Momentul zero a fost invocat prima oară în spațiul public înainte de a fi rostogolit, din ce în ce mai des, de Darius Vâlcov, primul ministru de facto. Are o scuză, legată de situația sa personală, destul de complicată, dar.. doar atât. Invocatul moment zero, propus a începe (dacă zero este un început) cu amnistia fiscală, mai pune o temelie la consolidarea ideii că trăim cu toții, în aceeași țară, dar în mai multe Românii. Un simplu exercițiu (nu de imagine – sic!) de imaginație, poate fi făcut de toți cei care au considerat că e normal să-și plătească până la ultimul leu taxele și impozitele către statul lor.
În altă ordine, momentul zero are un piedestal pe care se așează, cu lauri așteptat, edificiul penal al României. Nici aici nu e loc și timp pentru așa ceva. Dintr-un raționament elementar: grațierea și amnistia penală, nu pot trece peste Constituție, unde încă mai scrie că nimeni nu e mai presus de lege. Chiar dacă, onor Curtea lor Constituțională va răstălmăci și cartea sa fundamentală.
Perfid, momentul zero înseamnă și conservarea statului. A statului lor. Căci, din păcate, astăzi, statul român, ca mecanism, a devenit o sursă de bine, înainte de a servi cauza interesului public. Acolo lucrează ei, unii buni, alții doar beneficiari ai statului politic. Mulți plătiți fără justificare, fără considerente raportate la bunul simț. Adică, prin invocarea lui… zero, rămân ei cu ai lor.
Nici aici nu e corect! Poate pentru ideea de rațiune și de elementar bun simț, atunci când, cu zero pe post de scut, aici, la noi, la Olt, ar încerca să ne convingă că șefii de la diverse instituții (luați dumneavoastră ce vreți) sunt acolo pentru că bunuri patrimoniale ca ei nu se mai găsesc nicăieri. Nici măcar în cimitir, unde sunt cu adevărat cei mai indispensabili oameni.
Actuala putere, și oricare ar fi ea, de după cea în cauză, nu are căderea să invoce necesitatea momentului zero. Nu suntem în măsură să generăm această stare pentru a produce, cum zice tragica prezență din fruntea guvernului, consens național.
Poate doar o liniștire a spiritelor atât de încinse să permită, într-o altă zi, aducerea în discuție a ceea ce abrupt este invocat, nepotrivit momentul zero.
N.A.
Pe Dăncilă n-o priviți cu compasiune! Un mic amănunt, de multă lume deja cunoscut: fiul accidentului cu acest nume nu ar fi ajuns niciodată consilier la Curtea de Conturi, dacă mama nu ar fi folosit pârghiile statului lor. Iar din ce se vede în spațiul public, băiatul nu depășește inteligența celor ce știu să scrie „mi-au”, atunci când nu e vorba de răcnetul pisicii carpatine.
Altfel, tot în aceeași notă: mai caut și acum un șef de instituție publică, de aici, de la noi, de la Olt, ajuns acolo fără ca intervenția politicului sau a cumetriilor ocupaționale, să nu fi decis decisiv. Și, caut, caut…
