Viceprim-ministrul României, Paul Stănescu, a fost prezent vineri, 6 iulie a.c., la şedinţa Filiala Judeţeană Olt a Asociaţiei Comunelor din România, organizată pe Dealul Grădişte. Acesta a ţinut să felicite echipa de conducere a ACoR Olt şi pe primarii din judeţ, membrii ai asociaţiei.
De asemenea, al doilea om în Guvernul Dăncilă a reiterat promisiunea făcută de executiv, aceea de a îndeplini obiectivele din programul de guvernare asumat prin jurământul depus la învestire:
„În primul rând, vreau să vă felicit pe toţi pentru tot ceea ce faceţi. Ministerul Dezvoltării comunică foarte bine cu toate structurile asociative, aşa cum este şi ACoR şi sunt de părere că cel mai bine este să iei pulsul de la faţa locului. De când am plecat în guvern s-au întâmplat câteva lucruri bune. Aş începe cu Legea achiziţiilor publice, care a eliminat toate aberaţiile care întârziau lucrurile în ţară. Aş continua cu Codul Administrativ, care luni va fi trecut prin Camera Deputaţilor, cod care reglementează aproape tot ce înseamnă administraţie publică locală şi centrală. Suntem hotărâţi să ducem la capăt tot ce am promis în programul de guvernare”.