Acasă Actualitate La PNL Olt. 15 din 17

La PNL Olt. 15 din 17

180

S-a decis, în cadrul sedinţei Biroului Politic Judeţean de joi, 14 iunie 2018, că doi primari, cu sufletul şi cu albul la PSD, să fie excluşi din rândurile liberalilor. Cei doi, Savu Ungureanu, primarul comunei Slătioara şi Liviu Anuţa, primarul comunei Voineasa, au fost excluşi pe motiv că au fost prezenţi la congresul PSD, la întâlnirile cu primarii la sediul PSD şi că au participat la mitingul organizat de PSD. PNL Olt mai are primari care au, undeva prin birourile lor, pitită, o vază cu trei trandafiri, dar cu trupul mai sunt doar 15.

Vineri, la o zi după ce au fost excluşi cei doi primari, preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a susţinut o conferinţă de presă despre motivele care au dus la excluderea celor doi edili:
„Nu a fost o decizie uşoară. Aşa cum spunea şi regretatul preşedinte Quintus: «Forţa oricărui partid stă în primari». Era o decizie care trebuia luată în mod obligatoriu din respect faţă de cei care votează PNL”.

De asemenea, acesta a făcut apel la implicare a cetăţenilor în deciziile ce ţin de viitorul României.
„Urmărim cu mare atenţie tot ceea ce se întâmplă. Am văzut cu toţii acel simulacru de miting antijustiţie şi cum oamenii au fost aduşi cu japca, sincer, am simţit compasiune faţă de acei oameni şi chiar mi-am copiii şi m-am gândit: «Încotro se îndreaptă ţara asta?» Trebuie să ne gândim cu toţii ceea ce vrem să facem şi să fim foarte responsabili, să participăm cu toţii la vot. Nu putem sta cu mâinile în sân şi să nu lăsăm ca 20, 30% din populaţia ţării să ne decidă viitorul.”, a spus Voiculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.