Mihăiţă Cojocaru, Andreea Dachin, Cezar Bica, Adelin Dumitrana, Maria Franţ, Ionuţ Gaiţă, Ionuţ Gheorghe, Andreea Ilie, Maria Jitianu, Ionela Lazăr, Ina Marinescu, Raluca Pîrlea, Emilia Popescu, Andreea Sebe şi Vicenţiu Vlad sunt elevii Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, care, sub îndrumarea mereu bună a pofesorilor Delia Vasile şi Adriana Vâlcea, au expus vineri, 25 mai 2018, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” din Slatina, o serie de lucrări de artă plastică în cadrul expoziţiei de atestate pe anul 2018.
Elevii Clasei de Arte Vizuale a Colegiului Vocaţional „Nicolae Titulescu” şi-au prezentat lucrările de atestat în urma muncii de ateliar din cei patru ani de studiu. Aceştia au realizat compoziții plastice din propria lor viziune pe planşe cu dimensiuni mari (100/70 cm), iar tehnica de lucru diferă în funcție de subiectele abordate.
Despre aceşti tineri veţi mai auzit, cu siguranţă, şi la viitoarele expoziţii, care vor avea loc nu doar în cadrul instituţiilor de cultură locale, ci şi naţionale. De ce nu şi internaţionale, pentru că toată lumea trebunie să ştie că şcoala românească produce viitor în toate domeniile.