Acum 89 de ani se năştea, la Comani, azi sat component al oraşului Drăgăneşti-Olt, Ileana Constantinescu, una dintre cele mai bune voci ale cântecului popular din zona sudului. Vocea sa a uimit-o pe Maria Tănase, care a acceptat să îi fie profesoară.
Artista se află printre puţine personalităţi care au primit omagii şi recunoaştere în timpul vieţii. Astfel, Centrul Cultural din Drăgăneşti-Olt îi poartă numele, iar în această instituţie de cultură are loc, anual Festivalul de muzică populară pentru copii, care, de asemenea, îi poartă numele.
Ileana Constantinescu a lăsat, pentru posteritate, muzica sa, pe care a cules-o de pe meleagurile Oltului, de la bunici sau părinţi.
După o lungă suferinţă, aceasta a încetat din viaţă în noaptea de 23 spre 24 mai a.c., a anunţat fiul lui Ion Dolănescu, Ionuţ Dolănescu. Artista a fost ca o soră pentru Ion Dolănescu, cu care a făcut duete excepţionale.
Acasă Actualitate Solista de muzică populară Ileana Constantinescu, singura elevă a Mariei Tănase, a...