Grigore Călin şi Ion Anuţa sunt doi poeţi locali, care-şi iubesc ţara şi o demonstrază prin vers. Poeziile acestora sunt despre neam, eroi, despre oameni buni, despre situaţia ţării. Poeziile primului poet fac referire la pământul românesc, la libertate, la Basarabia. Ele vin în contextul Anului Centenar. Ion Anuţa ne-a obişnuit cu poezia sa socială, cu viziunea asupra eveniemtnelor de pe scena politică a ţării, scrise de un condei obiectiv, care pictează versuri pline de metaforă şi realitate. Vă invităm, aşa dar, la un regal de poezie pur românească, despre România şi despre noi, aşa cum suntem.
Comemorare
Am tot negociat pământul
Ca să intrăm în lumea bună,
Ne-am dat de multe ori cuvântul,
În prima zi, din prima lună.
Dar n-a trecut prea multă vreme
Ca noi să știm ce am semnat
Și apărură mari dileme!
Străbunii pentru ce-au luptat?
Acum de câte ori vom cere
Să spunem răspicat cuvântul,
Ne vor răspunde cu plăcere,
Ca noi am vitregit pământul!
Ne vor vecinii țara mică
Și câteodată ast-au vrut
Și asta pentru ca de frică
Să ne unim nu am putut.
Acum serbarăm Centenarul
Cu-o Românie tot mai mică,
Noi știm, de-o fi noroc cu carul
Nu-l vom primi la o adică.
Nu vrem noroc,ci dreaptă luptă,
De câte ori să mai luptăm?
Nu vrem o Românie ruptă
Pe care s-o comemorăm!
De mii de ani luptarăm
Fu o vreme țara răvășită,
De seminții de neamuri mult râvnită
Și toți vecinii dimprejur, dușmani
N-avurăm pacea miilor de ani.
Mereu ni s-a ivit câte-un vecin de-al nostru,
Să. ne subjuge limba și să ne strice rostu.
Dar pavăză ne-au fost doar tinerii Carpați
Și Dunărea, și marea, și Nistrul ne-au fost frați
Când țara fu mai mare,dar nu prea multă vreme,
Vecinii se-ntristară și-ncepură a se teme
Și-atunci se apucară hulpavi să o sfâșie,
Rămase-ne doar limba și-un colț de Românie.
Dar cum în corpul nostru mai curge sânge dac,
Cu miile de piepturi pornirăm la atac.
Striviram toti dusmanii la Marasesti-Oituz
Si anuntaram pacea prin salve de obuz.
De-atunci trecura anii, un secol de uitare,
Din nou vecinii nostrii ne cheama la hotare.
De mii de ani luptaram si vom lupta mereu
Pentru pamantul sfant lasat de Dumnezeu.
De la Nistru pâ-n la Prut
De la Nistru pă-n la Prut
Toți vecinii mi te-au vrut,
Te-au trecut prin sabie
Măndră Basarabie.
De la Nord veniră leșii,
Te-apărară dârz plăieșii,
Iar la sud cei otomani,
Te-au râvnit sute de ani.
De la Est tătari, muscali
Și-alte hoarde de barbari,
Ți-au vrut trupul cipârțit,
Frumusețea de-mpărțit.
Ai tot plâns un Centenar
Să revii la vechi hotar.
Când ai fost și cănd n-ai fost,
Plânsul nu-și mai are rost.
Ca să-ți aperi bine glia
Vino iar la România
Și croieșteți altă soartă
Prutul să nu ne despartă.
… de Grigore Călin
Odă corupției
De când e lumea…de demult…
Savanții studiind trecutul,
S-a constatat că pe pământ,
Cel mai cinstit a fost coruptul.
Venit-odată cu geneza,
Ea de la facere a-nceput,
De când în rai, cu mărul, Eva,
Pe Adam săracul l-a corupt.
De atunci , întreaga omenire,
A tot plătit mereu tribut,
Nici când nu-si poate veni-n fire,
Când din doi, unul e corupt.
Kleptocraţia este-n floare,
Izvor de-averi și bogăție,
În statele totalitare,
Si-n cele cu democrație.
Și care-i sensul sa-nveti carte,
Ce-ti folosește atât de mult,
Mai bine roagate s-ai parte,
În viață să devii corupt.
Strecoara-te s-ajungi în față,
Pe-un post de’nalt funcționar,
Sa vezi cum viața te răsfață,
Ești cel mai tare din Fanar.
Sa-i vezi cu capete plecate,
Cum vin la tine mafioții,
Cu buzunarele umflate,
Și cum te preaslăvesc toți hoții.
Cu funcții mari îi miluesti,
Dar nu degeaba… contra-cost,
Nu-ţi vine a crede cine ești,
Din amărâtul care-i fost.
Ești respectat, pari și om cult,
Și nu ești hot de buzunare,
Atâta ești…doar un corupt,
Ajuns în functia cea mare.
Pentru corupâia în floare,
Ce buget mare ar avea ţara,
De s-ar plăti impozitare,
De la Constanţa-n Timișoara.
… de Ion Anuţa
