Ca în fiecare an, social-democraţii olteni sărbătoresc 1 Mai, Ziua Muncii, printr-o petrecere la pădure. Şi anul acesta, la Slatina, în acelaşi loc, PSD şi-a invitat membrii la o petrecere cu muzică, dans şi voie bună. Muzica a fost asugurată de Ansamblul Profesionist „Doina Oltului”. Cum 1 Mai fără mici şi bere nu se poate, acestea au fost stimulentele de bază pentru ca cei prezenţi să se simtă bine. Invitatul special al întâlnirii cu membrii PSD a fost chiar preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Alături de acesta s-au mai aflat şi parlamentarii Renică Diaconescu şi Marius Iancu, preşedintele Consiliului Judeţan Olt, Marius Oprescu – preşedinte executiv al PSD Olt şi primarul Slatinei, Emil Moţ – preşedinte al PSD Slatina.
Zăvoiul a fost plin de oameni care avea ca unic scop sa se simtă bine. Iar acest lucru s-a şi întâmplat datorită atmosferei de sărbătoare. Peste 1500 de persoane au fost prezente la această întâlnire.
„Suntem de mulţi ani împreună aici. Este un obicei frumos ca de 1 Mai să ne întâlnim. Ne vedem cu toţii, mă întâlnesc cu colegii, cu foarte mulţi oameni pe care îi cunosc, dar şi cu alţii pe care nu îi ştiu. Este o mare bucurie să revin mereu la mine în judeţ, aici la Slatina, şi felicit organizaţia PSD de aici şi pe domnul primar Emil Moţ, preşedintele organizaţiei, că face acest lucru şi sper să ne putem vedea în fiecare an. Sigur, nu o putem face atunci când este campanie electorală, pentru că aşa prevede legea. Dar, de fiecare dată când avem ocazia să ne vedem, stăm de vorbă, bem un pahar de bere, stăm la coadă la mici, ascultăm muzică şi ne simţim bine împreună”, a declarat vicepremierul Stănescu.
Evenimetul are tradiţia. El este organizat din 2009, iar în următorii doi ani nu se va mai organiza din cauza legislaţiei electorale, care interzice astfel de manifestări în perioada campaniilor din primăvara anilor 2019 şi 2020.
„Dacă vorbim de evenimentul organizat de PSD Slatina, încă din anul 2009 am început această tradiţie de 1 Mai şi iată o continuăm în fiecare an în care legea ne-a permis, pentru că aşa cum ştiţi în anii electorali nu putem să facem acest lucru, când Ziua Muncii cade în timpul campaniei. Românii păstrează tradiţia şi fiind zi liberă ies la iarbă verde. Cred că aici o să ajungă să fie prezenţi, la un moment dat, 1.500 de oameni. Sunt mici pentru toată lumea, bineînţeles am luat în calcul invitaţiile făcute pentru militanţii şi membrii noştri de partid, avem aproape 10.000 de mici şi bere din belşug”, a spus Marius Oprescu.