Iconografia – artă a tradiţiei – IV

Clasa de iconografie-pictură, din cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii – Slatina – Olt

     Plecând de la ce s-a spus şi în articolul anterior, că există o comparaţie între iconografie şi Sfânta Scriptură, acest lucru fiind susţinut şi de faptul că iconoanele urmează, într-adevăr, textul Sfintei Scripturi şi al vieţilor sfinţilor reprezentaţi în ele, pentru că exprimă în imagini ceea ce Scriptura spune în cuvinte.
Figurile picturale ale persoanajelor din iconografia noastră ortodoxă sunt reprezentate după o serie de caracteristici specifice şi care sunt, de altfel, codificate într-o carte reprezentativă pentru iconar, şi anume, „Erminia picturii bizantine” sau Manuale de iconografie, astfel încât aceste figuri ale Sfinţilor fiind arătate, reprezentate într-un mod de transformare, de stilizare ascetică chiar asemănătoare „Sfintelor Moaşte”. Pe lângă această stilizare a figurilor are loc şi o stilizare a naturii înconjurătoare, care are conotaţii strict simbolice şi bine stabilite, cu menirea ca ea să transmită, la rându-i, mesajul icoanei.

Observăm, de asemenea, fondul icoanelor, în general, ca fiind zugrăvit în auriu, pentru icoanele pe lemn, şi albastru pentru fresce, prin astea zugrăvindu-se, de fapt, lumina divină, dar şi harul Duhului Sfânt, în care sunt scăldate chipurile sfinţilor şi care, desigur, se coboară asupra lor. Spre deosebire de pictura laică, care reprezintă imaginea realităţilor materiale, icoana foloseşte o perspectivă inversă, în care reprezentarea personajelor este făcută ca ele să privească spre credinciosul care, la rândul său, le priveşte şi cu care ele stabilesc inevitabilul acel contact direct. Pentru asta icoanele sunt considerate adevărate ferestre deschise către Împărăţia Cerului, lăsând-o totodată pe aceasta să se întrevadă şi prin care credincioşii să intre în contact cu Divinitatea Absolută, mijlocul prin care ei se întâlnesc cu Dumnezeu. În Noul Testament Dumnezeu s-a făcut văzut ochilor noştri trupeşti, s-a arătat în trup, s-a descoperit în Persoana Fiului Său: „Şi cuvântul trup s-a făcut şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan 1,14) – „Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce m-a trimis pe Mine”. (În. – 14,25). Prin acest lucru putem mărturisi că ceea ce este văzut cu ochii trupeşti poate fi reprezentat în icoane şi ne închinăm sfinţilor zugrăviţi pe ele, sfinţi prin care îL cinstim pe Dumnezeu, Singurul Căruia i se cuvine cea mai mare cinstire.
Sfânta Scriptură a arătat că Dumnezeul însuşi a îngăduit icoanele, arătând astfel că a născut pe Fiul Său care, după cuvântul Sfintei Scripturi, icoana naturală a Tatălui (Evr. 13) şi, apoi, făcând pe om după chipul şi asemănarea Sa (Fac. 126/Hristos şi Sfinţii Lui sunt prezenţi între noi în chip tainic, haric prin însuşi icoanele în care sunt zugrăviţi – reprezentaţi.
În faţa icoanei lui Hristos creştinul se roagă ca înaintea lui Hristos însuşi, prin ea privirea creştinului îndreptându-se în mod spiritual spre Hristos, aşa cum mama, privind la fotografia fiului ei, vorbeşte şi se gândeşte la el. Pentru asta Sinodul al VII-lea Ecumenic a stabilit cultul Sfintei icoane, iar închinarea acordată icoanei trecând de la persoana reprezentată pe ea, la modelul viu el ei: „Cinstirea icoanei trece la original şi cel ce se închină icoanei se închină persoanei pictate”, icoana având şi o funcţie harică, datorită forţei harului divin care lucrează prin ea, confirmând astfel legătura dintre Hristos şi realitate. Prin funcţia latreutică icoana este folosită în cultul divin – pedagogic, fiind ca o „Biblie în imagini”, aşa cum am mai spus, pentru neştiutorii de carte şi scriere. Găsim, totodată, şi rolul estetic al icoanei, prin care împodobim lăcaşul de cult, iar prin esteticul icoanei, ca şi compoziţie cromatică, culorile folosite în ea nu sunt alese la întâmplare, ele având o simbolistică aparte, ca de pildă: albul – reprezintă simbolul curăţiei, al păcii, atât ştiinţa dumnezeirii, roşul arată jertfa, iubirea – focul nestins al iadului, negrul semnifică moartea, verdele – renaşterea spirituală, albastrul fiind credinţa, întinderea cerului etc. Deci, pe lângă reprezentare în sine, dar şi prin cromatică, icoanele sunt imagini sacre, prin care harul dumnezeiesc îşi face posibilă prezenţa, făcându-le totodată mijloace de propovăduire, întărire şi apărare a dreptei credinţe ortodoxe.

Profesor – pictor bisericesc
Hary Alexandru Bungiu

         – va urma –

P.S.: Cei interesaţi sunt aşteptaţi să se înscrie la clasa de iconografie-pictură, din cadrul şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina.