Acasă Actualitate Tradiţia continuă şi în 2018. Încuratul cailor de la Brâncoveni

Tradiţia continuă şi în 2018. Încuratul cailor de la Brâncoveni

389

Sâmbătă, 24 februarie, de Dragobete, în localitatea unde şi-au petrecut o parte din viata domnitorii Tarii Romanesti, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, a avut loc „Încuratul Cailor de Sân’ Toader”. Sărbătoarea a debutat cu parada cailor prin satul Ociogi, cuvântarea primarului Ion Cheroiu, botezul cailor. După deschiderea de pe terenul de fotbal al comunei, participanţii s-au deplasat pe islaz, acolo unde a avut loc concursul în sine, cu probele de frumuseţe şi tracţiune. Caii au avut de tractat un buştean de 1600 de kg.

Consiliul Judeţean Olt, alături de administraţia locală
Pe scenă, înainte de botezul cailor, primarul comunei Brâncoveni, Ion Cheroiu, i-a asigurat pe locuitori că va continua proiectele începute.
„Vă mulţumesc că sunteţi alături de no şi că nu aţi uitat că în ziua de 24 februarie este sărbătoare la Brâncoveni. Domnul preşedinte Marius Oprescu este, a fost şi, cu siguranţă, va fi alături de noi toţi. Îi datorez tot ce am făcut în ultimul an, în comuna Brâncoveni. Anul trecut, vă promiteam proiectul de apă de la Brâncoveni. În câteva săptămâni se va face licitaţia şi vom avea apă potabilă la robinete.”

De asemenea, pe scenă, pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, au mai urcat şi Virgil Delureanu, vicepreşedinte CJ, deputaţii Dan Ciocan şi Marius Iancu, Florian Dumitrescu, directorul CJPCTP Olt, Adrian Bărbulete, inspector şcolar general, Cristian Ungureanu, directorul ITM Olt, Iulian Nicolae, directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii, Gheorge Neacşa, directorul Comisariatului de Mediu Olt.
„Partcip, în fiecare an, cu mare plăcere, la sărbătoarea dumneavoastră, o sărbătoare cu tradiţie, care creşte de la an la an. Văd aici cai din ce în ce mai frumoşi şi exemplare foarte interesante. Am venit aici din respect, pentru că şi dumneavoastră, când v-am solicitat ajutorul, prin domnul primar, aţi fost alături de noi. Vreau să vă asigur de toată susţinerea noastră, a Consiliului Judeţean Olt, în toate proiectele pe care Brâncoveniul şi le propune. Vom fi alături de domnul primar, aşa cum am fost mereu.”, a spus Marius Oprescu.

Ziua s-a încheiat cu un spectacol oferit de solişti ai Ansamblul Profesionist pentru Păstrarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Doina Oltului” şi o suită de dansuri din partea ansamblului local „Muguraşii Brancovenilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.