În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Dragii mei,
Am ales ca titlu o întrebare, care nu îmi aparține, dar care m-a făcut să mă gândesc toată noaptea la un răspuns.
Această Duminică, a Izgonirii lui Adam din Rai, vine să ne atragă tuturor atenția la urmarea păcatului, adică alterarea relației personale cu Dumnezeu. Păcatul are ca rezultat prim alterarea acestei relații, iar patima, (păcatul repetat) are ca rezultat ruperea acestei relații.
Mă întreb dacă tu, cel care citești acum, te simți izgonit…?!
Am urmărit oameni pe stradă în ultimul timp și am văzut că mulți se simt chiar fericiți cu situația jalnică în care se află. De ce să se ne simțim izgoniți când urâm pe aproapele nostru? De să ne simțim izgoniți când uităm de Dumnezeu? De ce să ne simțim izgoniți când trecem nepăsători pe lângă cel cu mâna întinsă, de ce să ne simțim izgoniți când facem totul pentru a sta mai presus de omul de lângă noi? Oare de ce să ne simţim izgoniți când, ca părinți nu ne facem timp de copiii noștri iar ca vlăstare ale părinților uităm de ei?
De ce să ne simțim izgoniți când este duminică și este mai importantă odihna noastră sau activitățile cotidiene decât rugăciunea adusă în Biserică?
Nu avem de ce să ne simțim izgoniți,.. nu?! Această conștiință „dresată” să nu te mai facă să simți vinovăţia este specifică vremurilor pe care le trăim.
Sunt tot mai puțini cei care simt încă vina și resimt izgonirea, cerând iertare și căutând reîntoarcerea. Mulți preferăm indiferența și „nesimțirea” față de izgonirea din „grădina Edenului” a relației personale cu Dumnezeu.
Perioada aceasta a pregătirii pentru Înviere vine să îl facă pe om conștient de vina pe care o poartă. Să îl învețe smerenia, să primească iertarea, ca prin bucuria învierii împreună cu Hristos să primească „parafa” care îi permite reintrarea în Împărăția lui Dumnezeu de unde este izgonit datorită păcatelor.
Fiecare zi de post încheiată, reprezintă o treaptă care îl urcă pe om, nu îl coboară, îl urcă spre Împărăție, nu îl lasă izgonit.
Am avut o înmormântare în familie duminică și în drum spre Biserică am încercat să mă gândesc, sensibilizat fiind de eveniment, ce înseamnă pentru sufletul meu această perioadă de post.
„Brainstormingul” sufletesc pe care l-am făcut m-a pus în situația delicată de a conştientiza că până și eu am reuşit, spre rușinea mea, să îmi „dresez” sufletul pentru a nu simți vinovăția față de Dumnezeu în primul rând și apoi față de ceilalți.
Acest „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!”, vine să reamintească oricărui suflet care vrea să audă, că vremea este să cerem iertare și să simțim până în ultimul atom al nostru vinovăția păcatelor care au dus la izgonire.
Nu Îl mai aud pe Dumnezeu, pentru că sunt izgonit!
Nu Îl mai simt pe Dumnezeu, pentru că sunt izgonit!
Nu mă regăsesc pentru că sunt izgonit!
Vreau să mă reîntorc în dialogul meu zilnic cu El și postul îmi oferă această posibilitatea atât de simplă de a reintra în comuniune, prin Hristos, cu Dumnezeu.
Dragii mei,
Este cazul să ne simțim izgoniți! Este cazul să ne trezim din somnul acesta în care credem că stăm bine dresând sentimentele de vinovăție.
Haideți să ne comportăm față de Dumnezeu ca niște izgoniți care caută iertarea! Haideți să dăm dovadă de umanitate și mai ales de părere de rău! Haideți să iertăm și să iubim mai mult!
Eu mă simt izgonit… voi?!
Asist. Univ. Drd. Alin Bolboașă Șofaru
