Înalta Curte a avut în atenție, joi, 8 februarie 2018, două pricini privind doi demnitari ai statului român, ajunși la București, după ce au plecat de acasă, din județul Olt.
În prima cauză, în atenția magistraților de la această instanță, s-a aflat o cerere de redeschidere a unei cauze mai vechi, care-l privește pe viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu. Aici, datele privesc o pricină mai veche, datând de modul cum demnitarul, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Olt, a înțeles să susțină, prin semnătura sa, unele acte administrative care au privit finanțarea unei asociații sportive. Și de data aceasta, completul a acordat un nou termen, spre 22 februarie, când se va afla dacă această cauză rămâne închisă, sau instanța va dispune altfel. Pe speța respectivă sunt câteva coincidențe, legate de intensitatea atenției acordată dosarului, încă de acum câteva săptămâni, când numele lui Paul Stănescu era foarte des pronunțat, în asociere cu funcția de prim-ministru al României. Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii, în raport cu cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale…
În a doua cauză, pe 8 februarie 2018, instanța de fond de la Înalta Curte, a pronunțat sentința într-unul din dosarele lui Darius Vâlcov, primar al Slatinei, ministru al Bugetului, ministru de Finanțe, actualmente consilier de stat în Guvernul României.
După două amânări, dacă includem și ziua cu ultimul termen, sentința a devenit publică: inculpatul principal primește opt ani de închisoare! Lesne de înțeles, cu executare! O sentință atacabilă, la completul de cinci judecători, tot la aceeași curte. Rămâne, după această etapă, ca apărătorii să găsească cele mai bune căi de atac, prin care să pună în lumina netemeiniciei, sentința de la fond. Poate și DNA-ul, prin procurorul de caz, să-și exprime nemulțumirea și să ceară altceva. Timpul e limitat! În general, din practica judiciară, specifică acestei instanțe, nu se poate merge la nesfârșit, invocând aspecte din fondul și din forma cauzei. E greu, dacă nu imposibil, deși astfel de situații s-au mai întâlnit, puține, ca această sentință să fie desființată în totalitate, ca dosarul să meargă din nou la faza de cercetare, sau părțile să fie achitate.
Practic, de la retragerea sa din prim-planul vieții publice, atunci când a demisionat din funcția de ministru la Finanțe și din Senatul României, punându-se astfel la dispoziția organelor de cercetare, fără să apeleze la lacrimi și mir, Darius Vâlcov și-a concentrat cea mai mare parte a timpului său în toate apărările posibile, pentru a dovedi altceva decât acuzațiile aduse.
Se sfârșește un capitol din tumultoasa viață a celui atât de aproape de sursa de incandescență care produce lumina reflectoarelor. Prezumția de nevinovăție a funcționat atât de puțin în spațiul public. Poate, judecătorii au văzut altceva. Pedeapsa aplicată e prezumată, la rându-i, de a fi pusă în contradictoriu cu o ultimă cale de atac. De aici încolo, alții sunt cei care vor decide. Comentariile în cauză sunt marcate de subiectivism, indiferent cât de ostili sunt cei care savurează sentința sau se află în altă bancă.
Dacă în speța legată de Paul Stănescu există și un drum lung până departe, în cauza lui Darius Vâlcov, timpul este mai comprimat, mai nerăbdător cu acesta. Cert este că, de aici încolo, cu ochii pe justiție, nu ar trebui ca pașii ce urmează să fie făcuți să lase semne de îndoială și interpretări. În ambele cazuri!
