Acasă Actualitate Doi sârbi, răniţi într-un accident petrecut la Optaşi

Doi sârbi, răniţi într-un accident petrecut la Optaşi

127

Doi bărbați, ambii cetățeni sârbi, au fost implicaţi, miercuri, 24 ianuarie a.c, într-un accident pe Drumul European 574, în zona localității Optași. În autocamion, se aflau doi sârbi, şoferul, în vârstă de 48 de ani şi pasagerul, în vârstă de 47 de ani. La faţa locului, s-au deplasat pompierii Stației Scornicești, cu autospeciala pentru descarcerări grele și o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță. Pasagerul a fost găsit prins între fiarele maşinii, conștient, şi prezenta dureri la șold și spate, fiind transportat la UPU Slatina. Şoferul nu a suferit răni grave și a refuzat transportul la spital. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a ieșit de pe carosabil. Autocamionul s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.