S-a născut exact acum 168 de ani, la Ipoteşti. A trăit atât de puţin. Intens cât pentru 100 de generaţii. A lăsat în urmă o operă, care depăşeşte, ca valoare, Munţii Carpaţi, Dunărea şi Marea Neagră, la un loc. Operele sale sunt actuale şi vor rămâne aşa. Într-o Românie dezbinată, Mihai Eminescu e o lecţie. Pentru toţi, care văd astăzi ţara ca o pradă. Pe 15 ianuarie, astăzi, bărbaţii de stat de la putere se sfăşăie între ei pentru un ciolan, mai pe după-amiază. Iată ce le spune Eminescu:
„Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei. Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor» trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot».
Oare politică să fie a se servi de oameni corupți a căror viață privată și publică e un adevărat scandal și a face din ei sâmburul partidului său?”
„Respingem încercările de a reduce rolul înalt al suveranului la acel al unui preşedinte vremelnic de republică, mărginit la subsemnarea şi sancţionarea decretelor, respingem forma republicană şi, mănţinînd neatinse toate prerogativele şi toate mărginirile constituţionale ale puterii domnului, cerem totodată cea mai deplină şi cea mai largă întrebuinţare a dreptului su veran de veto, atunci mai ales cînd miniştri şi Camere, în înţelegere, calcă Constituţia.
În rezumat, respingerea a tot ce este republică, mai mult sau mai puţin deghizată, şi conservarea Constituţiei cu monarhia constituţională ce avem, iată statornicele noastre principii.”Mihai Eminescu,ziarul Timpul,20 decembrie 1878
„Respingem încercările de a reduce rolul înalt al suveranului la acel al unui preşedinte vremelnic de republică, mărginit la subsemnarea şi sancţionarea decretelor, respingem forma republicană şi, mănţinînd neatinse toate prerogativele şi toate mărginirile constituţionale ale puterii domnului, cerem totodată cea mai deplină şi cea mai largă întrebuinţare a dreptului su veran de veto, atunci mai ales cînd miniştri şi Camere, în înţelegere, calcă Constituţia.
În rezumat, respingerea a tot ce este republică, mai mult sau mai puţin deghizată, şi conservarea Constituţiei cu monarhia constituţională ce avem, iată statornicele noastre principii.”Mihai Eminescu,ziarul Timpul,20 decembrie 1878
Eminescu credea că monarhul trebuia să fie regulatorul vieții sociale care poate armoniza interesele diferitelor clase. El a analizat felul în care Carol I își îndeplinea îndatoririle constituționale într-un articol prin care răspundea acuzațiilor din ziarul Presa că dădea lecții de constituționalism M. Sale Domnitorul.[95] El amintea că prerogativele domnitorului erau potrivit Constituției să numească și să revoce miniștri, să sancționeze și să promulge legile, să dizolve camerele parlamentare și să-i trimită în judecată pe miniștri. Prin aceste prerogative domnitorul putea să mențină „echilibrul între guvern și guvernați” astfel încât voința corpului electoral să nu fie deformată. Prin prerogativa de a dizolva Parlamentul domnitorul putea să consulte electoratul dacă mai avea încredere în guvern. Dacă în acest raport direct dintre domnitor și națiune interveneau miniștrii prin acte de corupție și violență, atunci tronul era obligat să intervină. Domnitorul ar mai fi fost obligat să nu aprobe schimbarea miniștrilor fără o motivație serioasă și să nu permită implicarea politică în administrație și justiție. În final Eminescu făcea un „apel direct” către domnitor să își îndeplinească toate prerogativele care îi reveneau.