Acasă Cultură Scena muzicii populare de la Olt câştigă un nume: Ștefan Diniță!

Scena muzicii populare de la Olt câştigă un nume: Ștefan Diniță!

520
      Ștefan Andrei Diniță nu e un puşti ca oricare altul. Ștefănuț, cum îl alintă toată lumea, are preocupări mult mai frumoase și total diferite de cele ale copiilor care, la aceeași vârstă cu el, preferă jocurile pe calculator, kendama sau tabletele. Ei, bine, tânărul nostru, care încă nu a împlinit opt anișori, cântă. Şi cântă foarte frumos, ca un adevărat profesionist… 

Premii peste premii,  obținute prin toată țara…
Micuțul interpret de muzică populară s-a afirmat repede, prin Ansamblul Folcloric „Poarta Olteniei” GAL – Ghimpețeni, din județul Olt, al cărui maestru-coregraf și coordonator este instructorul Marian Stănescu, încă un om valoros al acestor locuri, ambițios și dedicat în tot ceea ce face. Tot despre Ștefănuț am mai aflat că are şi fane, dar și faptul că munceşte foarte mult înaintea fiecărei urcări pe scenă, fiind pregătit de cunoscuta interpretă de muzică populară, profesorul de canto, Victorița Cică.
Născut la Craiova, Ştefan are părinţi de origine teleormăneană și este mare fan al lui Florin Vasilică, fiul celebrului și regretatului Liviu Vasilică. La vârsta lui se poate lăuda cu un palmares bogat: Festivalul „Voce de artist” – Craiova – locul 1; locul 2 la „La izvor de cântec oltenesc” – Bratovoești; mențiune la Festivalul „Stelele Muzicii”;
premiul pentru popularitate la Festivalul Național al Copiilor „Filofteia Lăcătuș” din HOREZU; diplomă de Onoare la Festivalul Național al Copiilor, – „Domnica Trop” din Rovinari; Diplomă de participare la Festival Concurs, „Carul cu flori” – Giuvărăști.
Așadar, Ștefan Andrei Diniță este un tânăr muncitor și talentat, despre care, cu siguranță, vom mai auzi foarte multe lucruri frumoase și de acum încolo…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.