Uneori, opusul expresiei – calificativului – „Bine”, poate fi „Și mai bine”…

La prima vedere, titlul de mai sus pare a fi un non-sens, dar nu sunt puține cazurile în care persoane cu o situație financiară, sau poziție socială ce ar primi calificativul „Bine!”, să-și dorească imediat „Și mai bine”…

Odată atins acel „Și mai bine”, va apare la orizont un nou „Și mai bine”, situația perpetuându-se la nesfârșit. Tendința de a atinge rapid fiecare „Și mai bine”, devine o obsesie, având efectul drogului, care o dată consumat, cere o doză din ce în ce mai mare și la un interval de timp din ce în ce mai mic.
Așa se face că persoana în cauză, în dorința obsesivă spre „Și mai bine”, pierde noțiunea de moralitate și mergând pe principiul „Scopul scuză mijloacele”, nu mai ia în seamă nici noțiunea de legalitate. Într-un târziu – câteodată prea târziu – va regreta ilegalitățile făcute, pentru acel „Și mai bine”, situația lui financiară-socială etc, deteriorându-se iremediabil, asemeni unui castel de nisip, la venirea ploii.

Să presupunem un patron de editură, a cărui poziție socială – și financiară – ar primi calificativul „Bine”, care se angajează față de un autor, să-i tipărească o carte de aproximativ o sută de pagini – la un preț de 15 milioane lei vechi, pentru o sută de exemplare.
La un moment dat, autorul îi comunică patronului că un detaliu al lucrării, îl poate rezolva la o firmă specializată, pentru suma de 30 de lei noi. Numai că patronul, intuind că e loc de „Și mai bine”, refuză afirmând că acel detaliu, îl va rezolva el, fără a preciza pretențiile financiare suplimentare…
La data plății sumei de 15 milioane, mai solicită în plus trei milioane, pentru realizarea acelui detaliu, fapt imoral, căci până atunci nu amintise nimic. Cum autorul consideră suficient, să plătească 150 de mii de lei vechi pe fiecare broșură de o sută de pagini, patronul nu-i mai întocmește și nu-i dă factură fiscală, chitanță etc. Poate că unele biblioteci, din motive de politețe – sau alte motive – ar fi dorit să achiziționeze câteva exemplare, dar lipsa actelor de proveniență a cărților face imposibilă vânzarea.

În altă ordine de idei, conform legii, zece exemplare din carte se înaintează către Biblioteca Națională. Patronul editurii i-a oprit zece cărți din cele o sută plătite, dar nu a dat un act doveditor, care să confirme expedierea celor zece exemplare. Și, cum această confirmare stă la baza solicitării de a intra în Uniunea Scriitorilor din România, această eventuală încercare este inutilă, căci, probabil, nici nu au fost expediate fără acte doveditoare…
Și dacă acest exemplu ar fi real, nu ar fi de mirare, ca Slatina să aibă parte de un prim-proces autor-editor în domeniul literar. Probabil vor fi repercusiuni, pentru un personaj care în dorința de a trece de la „Bine” la „Și mai bine”, a uitat de moralitate și mai ales de legalitate.
Mulți se vaietă că nu au bani, nimeni că nu are minte…

VICTOR CONSTANTIN