Acasă Învățământ -’’Ecological literate education will change the future of the planet and humanity...

-’’Ecological literate education will change the future of the planet and humanity in a positive direction’’ 

151

Stimati colegi,

Începând cu 1 octombrie 2017, Şcoala Gimnazială Izbiceni,  derulează Proiectul de parteneriat strategic ERASMUS+  în domeniul școlar – ’’Ecological literate education will change the future of the planet and humanity in a positive direction’’  împreună cu Collège Emilen Adam Villiers din orașul Saint-Pierre, insula Réunion din Franța.
Proiectul este cofinanțat prin programul ERASMUS+ al Uniunii Europene, acțiunea cheie – 2 (KA219), parteneriate strategice între școli. Şcoala beneficiază de un grant de 26525 de euro necesari celor 9 de mobilități ale elevilor, respectiv, celor 6 mobilități ale profesorilor însoțitori în țările partenere, precum și implementării în bune condiții a activităților propuse în programul care se va derula în perioada 2017- 2019.
Realizarea colțului Erasmus+ din școală, unde vor fi postate toate materialele obținute în urma activităţilor derulate, colaborarea elevilor din țările partenere prin rețele de socializare în limba engleză, reactualizarea permanentă a paginii de internet a proiectului și a platformei eTwinning, jocurile și atelierele pentru promovarea unui mod de viață sănătos vor implica elevii  și cadrele didactice deopotrivă în implementarea cu succes a acestui proiect. Impactul acestui proiect la nivelul școlii noastre va fi unul pozitiv, contribuind la creşterea valorii europene a  instituției școlare, a comunității locale, aspecte care  promovează diversitatea culturală și lingvistică şi care oferă prilejul atât elevilor, cât și cadrelor didactice, părinților și membrilor comunității – cu fiecare activitate realizată – să aprecieze rolul colaborării și al comunicarii, să învețe respectul față de sine și faţă de ceilalți. Proiectul   se adresează elevilor de 6-14 ani, în special învățământului primar.   Organizațiile partenere provin din Franța(Saint-Pierre-coordonatorul proiectului) Portugalia (Barreiro), România (Izbiceni), Turcia (Mersin), Grecia (Salonic).
Scopul proiectului ’’Ecological literate education will change the future of the planet and humanity in a positive direction’’ este de a îmbunătăți abilitățile elevilor de a dezvolta atitudini, judecăți de valoare, cunoștințe, aptitudini și de a adopta comportamente ecologice pentru proiectarea echilibrului ecologic. Scopul întâlnirii a fost organizarea activitatilor din proiect și a  celorlalte reuniuni care vor avea loc în următorii doi ani  școlari, la care vor participa 9 elevi din școală și 7 profesori.
Între 30 octombrie și 02 noiembrie 2017, s-a desfășurat prima întâlnire transnațională la Barreiro, în Portugalia – țara coordonatoare a proiectului – la care au participat doar profesori, reprezentanți ai celor 5 scoli partenere implicate in proiect. Din partea Școlii Gimnaziale Izbiceni au fost prezenți Bădica Ionel – coordonatorul proiectului, Frîncu Valentina Patricia, directorul școlii și Streche Stelian Marius.
Pe parcursul întâlnirii transnaționale, au fost purtate discuții cu privire la data următoarei mobilități din orașul Saint-Pierre, insula Réunion din Franța (perioada 30 aprilie-04 mai 2018 ) precum și a mobilitîților viitoare cu schimburi de elevi din România(21-25 mai 2018), Grecia (29 octombrie-02 octombrie 2017), Turcia(februarie-martie 2019) și Portugalia(Mai-iunie 2019).
Totodată, s-au luat decizii importante în legătură cu procedura de votare a logo-ului proiectului, alegerea bannerului proiectului,confecționarea felicitărilor pentru Crăciun,stângerea de materiale pentru revista electronică a proiectului și pentru ghidul despre viața ecologică, stabilirea a unei agende ecologice, crearea paginii web a proiectului, vârsta elevilor care vor participa la mobilități, alegerea portalului eTwinning, ca principal canal de comunicare și diseminare.

A fost vizitată școala parteneră din Barreiro, s-a asistat la lecții,  s-a participat la workshopuri..
S-au stabilit activitățile următoare care vor fi realizate de profesorii și elevii din fiecare școală parteneră, activități care îi motivează foarte mult pe elevi să participe, să se implice, să fie toleranți.
Această publicație (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului, iar UE nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.  Precizăm că toate informațiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agentia Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Comisia Europeană nu este responsabilă pentru modul în care este folosit conținutul acestor informații.

Coordonator de proiect,
Prof. Ionel Bădica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.