Acasă Actualitate Jandarmii au capturat… braconieri

Jandarmii au capturat… braconieri

108

Jandarmii olteni, în cadrul unei serii de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol, în perioada 9-12 noiembrie a.c, au căutat şi au găsit. Braconieri.
„Pe timpul acțiunilor, jandarmii olteni au depistat pe raza localităţii Osica de Sus pe numitul T.D., în vârstă de 31 ani, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit comercial, pe Râul Olt, fără a deţine autorizaţie şi licenţă de pescuit comercial, cu unelte de pescuit de tip setcă confecţionate din plasă monofilament, în lungime totală de 300 metri şi o ambarcaţiune pneumatică confecționată. Tot pe raza localității Osica de Sus, au fost depistați numiții D.M. în vârstă de 40 ani și P.M. în vârstă de 41 ani, în timp de desfășurau activități de pescuit comercial, pe Râul Olt, fără a deţine autorizaţie şi licenţă de pescuit comercial, cu unelte de pescuit de tip setcă confecţionate din plasă în 2 şi 3 fire torsionate în lungime totală de 560 metri și două ambarcațiuni pneumatice.” se arată într-un comunicat de presă.
În aceste cazuti, jandarmii au întocmit actele de constatare pentru încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Bunurile ridicate au fost predate organelor de urmărire penală. Pe lânga asta, au mai aplicat şi 22 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.200 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.