Acasă Actualitate Penitenciarul Caracal nu se mai face. Ministerul Justiţiei, amână răspunsul final

Penitenciarul Caracal nu se mai face. Ministerul Justiţiei, amână răspunsul final

400

Un proiect al Ministerului Justiţiei este tratat plastic de chiar ministerul care l-a propus. Din răspunsul dat de un angajat al ministerului de resort, nu reiese altceva decât nepăsarea, ori Dorel e de serviciu la Justiţie. Ministerul va trebui să întrebe o instituţiei aflată în subordine… când şi cum. Proiectul penitenciarului de la Caracal a fost cântat tot de un ministru social-democrat, Robert Cazanciuc, cel care dăduse şi un termen de finalizare a construcţiei: 2020. Poate, ministrul actual, Tudorel Toader, are un proiect mult mai bun, iar paenienciarul va fi făcut în câteva luni, până în 2020.
La începutul lunii septembrie, senatorul Siminica Mirea a adresat o întrebare ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, referitoare la stadiul proiectului penitenciarului care urmează să fie construit în municipiul Caracal:
„Nu este o noutate să vă reamintesc faptul că supraaglomerarea din sistemul penitenciar românesc este o realitate acceptată atât la nivel național, cât și la nivel european.
Din datele statistice existente la nivel public, acceptate de ministerul pe care îl conduceți, reiese un deficit de aproximativ 7.500 locuri de cazare, în condițiile în care există peste 26.500 de deținuți cărora le sunt alocate cu puțin peste 19.100 de locuri.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, în aprilie 2017, prin Hotărârea-Pilot în cauza Rezmiveș și alții, împotriva României, în ceea ce privește condițiile de detenție din închisori, arest preventiv și centre de detenție. Cu titlu definitiv, cu obligativitatea de a interveni și a face acele măsuri și lucruri necesare care să rezolve suprapopularea din sistemul privativ de libertate românesc.
Având în vedere aceste recomandări, o intervenție este oportună, necesară, corectă și echitabilă!
În condițiile lansării în spațiul public de către surse guvernamentale, ministeriale, politice, parlamentare, a proiectului construirii unui penitenciar la Caracal, județul Olt, solicit un punct de vedere care să arate stadiul implementării proiectului respectiv, atât de necesar României, astăzi.
Raportat la situația prezentată mai sus, vă adresez următoarea întrebare: în ce stadiu se află proiectul penitenciarului care urmează să fie construit în municipiul Caracal, județul Olt?”

Răspunsul a venit în termenul legal de 30 de zile. Însă,acesta este unul mai mult ca birocratic şi plat:
„Referitor la interpelarea dumneavoastră, adresată ministrului Justiţiei, privind stadiul proiectului privind penitenciarul care urmează să fie construit în municipiul Caracal, judeţul Olt, vă aducem la cunoştinţă căam solicitat informţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, urmând ca, în momentul în care le vom primi, să revenim cu un răspuns.”
Răspunsul este semnat de secretarul de stat, Marieta Safta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.