Atât jandarmii, poliţiştii, cât şi pompierii vor veghea la pacea şi siguranţa din jurul evenimentului anului la Slatina, are loc în perioada 5 – 8 octombrie a.c.
„Jandarmii vor fi sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Poliției Locale Slatina și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care vor acționa pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal din zonele unde sunt organizate aceste manifestări și pentru prevenirea și stingerea incendiilor. Vor fi organizate echipaje de intervenţie, pregătite să intervină operativ la solicitările cetăţenilor, precum şi în cazul în care ordinea publică va fi tulburată. Forţele de ordine vor avea în atenţie descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică sau comit fapte contrare legii, pentru ca fiecare participant să se simtă în siguranţă şi să se poată bucura de acest festival.”, se arată într-un comunicat de presă remis de Jandarmeria Olt.