Vorbind despre ce se întâmplă cu istoria „Campioanei unei mari iubiri”, lucrurile devin foarte complicate, în general din cauza setei de putere a anumitor oameni. Şi a lipsei de pricepere a unor factori decizionali…
Din ceea ce peste alţi 4-5 ani ar putea deveni o istorie deloc recognoscibilă, noi suntem obligaţi să fi extras deja esenţa şi să o reamintim celor cu memorie scurtă. Aşa cum există anii și stăpânii pe mâna cărora „Ştiinţa” nu a făcut istoria mândră, ba s-a supus, de nenumărate ori, celor însetaţi de bani şi imagine, în aceeaşi istorie îl plasăm pe ultimul patron al Craiovei, însă trebuie menţionat că în ciuda greşelilor pe care le-a făcut, el este ultimul patron al adevăratei echipe.
Ceea ce s-a întâmplat în 2013, într-o ţară normală, ar fi trebuit să producă aceleaşi efecte ca mult hulita ordonanţă 13, în februarie 2017. Este incredibil cum un stadion plin de olteni de nezdruncinat, pentru care tradiţia, culorile şi spiritul „Ştiinţei” sunt mai valoroase decât orice, adus în faţa faptului împlinit, decid să susţină echipa care îl avea pe Nicolo Napoli pe bancă şi nu echipa creată, probabil „noaptea”, de oameni care ne creează destinele de la „Duminica orbului” încoace. Acele imagini există încă pe Internet, poate pentru că aceia care au pornit foto-copiatorul într-o seară, nu au puterea necesară de a le şterge definitiv.
Alte imagini ce nu pot fi înlăturate înfăţişează bucuria oltenilor care au fost şi care mai sunt, poate, atunci când spectacolul de pe Ion Oblemenco era oprit doar de fluierul arbitrilor. Performanţe extraordinare, joc spectaculos şi dăruire pentru credinţa alb-albastră (principala religie în zona Olteniei)… Valori care s-au recimentat în perioada de după 2006 şi păreau de nestrămutat pentru cel puţin o viaţă de suporter. (Să recunoaştem, a fost o perioadă care ne-a făcut să credem că trofeele sunt din nou tolerate pentru Craiova). Dar aşa cum spun englezii „Let’s not get ahead of ourselves!”, greşelile posibilului viitor succes şi nedreptatea (şi ea istorică) în existenţa unei echipe creată din pasiune şi entuziasm (exaltarea specific oltenească ), au făcut ca de data asta, Craiova să nu piardă doar un stăpân, ci toată istoria. (Aşa cum, la un moment dat, patronul malaezian al echipei Leicester, intenţiona să schimbe culorile clubului).
Mergând pe o demonstraţie de forţă şi nu pe dialog şi concesie, Noua Craiova nu a schimbat lucruri esenţiale (!) ci a pus pe foc cartea de căpătâi a „U” Craiova. Şi nu intenţionează să o rescrie, îi e bine aşa, mai ales când oamenii acestei ţări au, poate, cea mai scurtă memorie din lume. Din raţiuni care nu aparţin celor ce „ard” pentru Ştiinţa, se pune în discuţie o nouă încercare a memoriei eroilor olteni: noua arenă să poarte nume comercial, mai degrabă, după modelul vestic, pe care noi românii îl regăsim în tot şi in toate, mai ales atunci când ne putem explica acţiunile prin el, în rest suntem în lumea a10-a (aceste forme fără fond de care nu mai scăpăm din 1880).
Când a fost vreodată Mihai Viteazu comercial?! Poate doar dacă îl facem brand de cuie metalice, sau şuruburi. Şi, oare, nu e păcat să spălăm istoria Craiovei cu aceşti detergenţi numiţi brand-uri? Este! Cineva trebuie să spună asta…. Este o mare ruşine. O mare josnicie. Un mare furt de identitate. Mai ales acum, în anii când românii au nevoie de eroi, au nevoie de întoarcerea la chipurile luminate ale bravei istorii. (Istorie în care, totuşi, turcii au avut „reţineri” în a ne transforma bisericile in moschei). De ce oare ne facem chiar noi slugi ale „modernizării”, când ştim ce înseamnă asta pentru România? (Avem 27-28 de ani de experienţă).
Unde ne sunt dârzii străjeri ai onoarei care ne-a înfăptuit ca neam şi ţară? Cam despre asta e credinţa oltenească. Am crescut crezând în oameni care au răsturnat sisteme putrede, au întors spatele Cezarului şi au făcut lucrurile cu onestitate, ambiţie şi fler. Modele de care România are nevoie pentru a reînvia. De ce să le ştergem definitv din memorie?!
