IBIZA.. Valuri calde alină albul fin al plajelor şi se întorc în marea de smarald să-şi mai aducă molecule, să le împrietenească, sub soarele plin, cu firele de nisip mici şi tăcute. Sau stresate. Sau.. sub influenţa alcoolului. Sau sălbatice. Dezlănţuite. Molcome. Primăvăratice sau tomnatice.
Ca şi sonoritatea numelui, locul este calm, îmbăiat în soare, primitor pentru toţi şi toate (disponibil atât celor retraşi din activitate, cât şi celor nemunciţi încă). Ibiza e pentru toate naţionalităţile, o bunică hipioată pe care nu o deranjează zgomotul, nici destrăbălarea şi cu atât mai puţin, plimbările pe plajă dis de dimineaţă.
Îi tolerează pe toţi, îşi bea cafeaua sau tăria cu fiecare şi e martoră a tuturor tipurilor de manifestare umană. Un fel de Mamaia, dar cu mult mai puţini bani (a noastră ai zice că are pensie specială nesimţită) şi cu mult mai puţine arfe. Primeşte oamenii în goliciunea lor, dar pentru că şi în Vamă găseşti doctori sau profesori universitari (nu contează cât de lung ai părul), despre Ibiza se poate spune, pe drept, că e un loc unde mergi să simţi (aerul, natura, marea, libertatea, ideea de neapartenenţă la masa continentală) şi în niciun caz să spargi seminţe pe şezlong, cu lanţul de câine la gât.
Din curiozitate sau nostalgie, insula catalană Eivissa (Ibiza pentru spanioli) e atracţia tuturor generaţiilor şi o imensă bucurie imediat cum te îmbarci în avionul de IBZ. Recomand o escală la Londra, pentru a înţelege multe lucruri din cultura britanică şi a avea parte de energia debordată de prietenii englezi şi vibraţia lor pozitivă, când e vorba de distracţie.
Plecarea de pe aeroportul Stansted e monumentală: oameni în şlapi şi pantaloni de plajă, deşi sunt doar 18°C, doamne trecute bine de majoratul primului copil, îmbrăcate sumar, croşetând gesturi largi şi variate, uneori ridicole, alteori absurde, jenante sau indecente (săruturi feminine, de dragul ajungerii într-un loc unde nimeni nu ia seama lucrurilor, trageri de şireturi cu subînţeles, pentru a se asigura că somnul nu e o variantă în prima noapte).
Cunoscute în general pentru indiferenţa lor climatică, nativele din UK ar putea îmbrăca frunza în orice moment, dacă le dai puţin soare. Şi dacă nu le dai, îşi iau singure, în doze îmbuteliate. Doar că e mai greu până se produce efectul.
Aşa că merg în „Aibisa”
Chiar şi atunci când silueta nu le recomandă o ieşire la mare, ci mai degrabă o fugă… în munţi. (Nu m-am putut abţine, deşi am încercat, ochiul de român m-a trădat şi am observat o domnişoară purtând o rochie galbenă vaporoasă, peste cele câteva sute bune de kg. Sună ca un banc, dar e pură realitate, tipa era atât de… carbogazificată încât i s-a mai adus un rând de centură de siguranţă pentru a putea cu toţii decola la timp. Dar pielea ei închisă ştia că Ibiza are să o binecuvânteze cu über simţiri sufleteşti şi să o scutească de preconcepţii arhetipale, mai ales pentru că insula e locul unde te simţi în stare să accepţi orice, iar diferenţele de 100 kg de materie nu sunt un împediment).
Cuprinzând întreaga imagine a spiritului Eivissa, englezii ne-au dat o lecţie de consumism şi râs non-stop, însoţitoarele blestemându-și cumva roster-ul pentru pantagruelismul englezesc. Concret: servirea nu s-a oprit niciun moment, deşi eram doar 132 oameni la bordul mezinului familie Airbus, glumele proaste şi indecente, ridicatul de pe scaun şi entuziasmul plecării spre căldură au fost la înălţime pe tot parcursul zborului de 2 ore. Reacția cabinei la anunţul pregătirii de aterizare merită escala în Londra, dacă vrei să ajungi în Ibiza de oriunde altundeva.
După aterizare, controlul paşapoartelor e ca şi inexistent, ca timp (nu te caută nimeni în baza de date, ci doar se uită la poză), iar englezii încep să îşi ascută limbile „străine” (unele dintre doamne şi domnişoare abia aşteptau să treacă în registrul „caliente” şi prin vorbe, destul de surprinzător pentru nişte englezoaice). Aeroportul în general lasă de dorit la capitolul curăţenie, iar accesibilitatea e asigurată de autobuze care circulă o dată pe oră sau la fiecare 15-30 minute, în funcţie de destinaţie, dar aerul de mare şi adrenalina în plus îţi dau energie suficientă să iei la picior străzile, doar dacă stai bine cu echilibrul, fireşte.
Odată ajuns la destinaţie, ai ocazia să îmbini relaxarea cu clubbing-ul, hotelurile având imense zone de „lounge”, cu muzică propice şi lumină difuză, cât pentru a te dezactiva plăcut când te va birui somnul. (Şi o va face, oricât te-ai împotrivi, mai ales că aerul din zonă e de aşa fel)
Românii nu sunt chiar la orice pas, dar dacă numeri mai mulţi, vor apărea şi ei, decenţi, frumoşi, cu familii sau prieteni, dornici să vadă ce poate oferi experienţa asta. Primele românce pe care le-am zărit s-au dat de gol printr-o vorbă specifică (după felul cum a fost spusă, am putut aprecia că nu domiciliază prea departe de Bucureşti sau Craiova), survenită după momentul în care un gigel cu mai puţină simţire la acea oră a lăsat în urma sa o cantitate de lichid din paharul la purtător, pe bluza unei blondine românce. (Fetele acelea, ce-i drept, păreau fugite de acasă, la nu mai mult de 22 de ani). Am recunoscut vorba românească de ocară, deşi amară pe buzele lor, dulce pe timpanul meu, bucuros să aflu că ne descurcăm să ajungem şi în Ibiza.
Primele zile ale escapadei au fost populate de pensionari vestici (majoritar germani şi englezi), însă treptat am întâlnit şi tinerii mult propovăduiţi de publicitatea făcută insulei. Cunoscută pentru cluburile şi spiritul de libertate şi libertinaj, Eivissa a încântat generaţii de-a rândul, iar în zilelele noastre, dacă îţi place muzica electronică sau tânjeşti să vezi artişti internaţionali, posibilitatea e la ea acasă. (Cluburile se deschid de obicei la sfârşitul lunii mai, preţul unui bilet/taxa de intrare putând fi lejer 30-40 €).
Sumarul prezentării de faţă ar fi următorul:
– Ibiza e impresionantă, deşi multe spaţii locative sunt vechi, pe alocuri insula având aer de Eforie.
– Formentera, insula cea mai apropiată de coasta Africii, dintre insulele Baleare merită vizitată în fiecare zi, fiind la maxim 2 ore cu vaporul, însă plajele şi culoare apei sunt exact ca din prezentările agenţiilor de turism.
– Preţurile camerelor de hotel sunt insignifiant de mici faţă de cele ale litoralului românesc, cca. 40€ pentru o noapte într-un hotel de 4 stele, cu mic dejun inclus. (Din punctul acesta de vedere, poţi petrece mult timp în vizită).
– Localnicii au şcoala turismului, deşi frustraţi de relocarea multor europeni (caz asemănător cu ce se petrece în Barcelona), oamenii sunt primitori.
– Mulţimea de englezi care populează Ibiza te-ar putea face să crezi că insula e sub tutela coroanei britanice, însă e doar nivelul ridicat de trai şi multele opţiuni disponibile unui popor vestic şi recunoscut în istorie.
