Marţi, 22 august 2017, se împlinesc 100 de ani de la moartea „Eroinei de la Jiu”, Ecaterinei Teodoroiu, care s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Centenarul găseşte un popor şi autorităţi dezinteresate de evenimentul care ne-a unit: Marea Unire de la 1918. Acest lucru ne obligă, moral şi istoric, să ne reamintim de eroii căzuţi pentru patrie, ca astăzi, noi, popor liber, să ne bucurăm de toate libertăţile. Chiar dacă Centenarul evenimentelor premergătoare Marii Uniri a început de anul trecut, unii au aflat anul acesta că, la anul, se împlinesc 100 de ani.
„Joana D’Arc” a României
La 14 ianuarie 1894, se năştea Cătălina Vasile Toderoiu în satul Vădeni, azi cartier al municipiului Târgu-Jiu. Era fiica lui Vasile şi Elena Toderoiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei. Casa ei este, astăzi, muzeu, intitulat Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu”. Ecaterina a învăţat să scrie, să citească şi să socotească la Şcoala Româno-Germană din Tg-Jiu, apoi îşi continuă cursurile la Bucureşti, la un gimnaziu de lângă Cişmigiu. Dorea să înveţe cât mai mult, pentru a deveni învăţătoare. Dar gândurile i s-au schimbat, continuându-şi studiile la o şcoala pentru infirmiere, aceasta înrolându-se ca voluntar într-o unitate de cercetaşi, chiar la începerea Primului Război Mondial. În 1916, Ecaterina se întoarce acasă şi se înrolează în cadrul unei cohorte de cercetaşi. Aceasta şi toţi cercetaşii sunt repartizaţi la spitalele militare din Tg-Jiu. Ecaterina ajunge să-şi îngrijească propriul frate, Nicolae, înrolat în cadrul Regimentului Nr. 18 Gorj, care se afla pe frontiera cu Austro-Ungaria, care moare peste câteva zile. Generalul Ion Dragalina, comandantul Armatei I, a fost şi el îngrijit de Ecaterina, acesta fiind rănit la umărul drept în timpul inspecţiei din Defileul Jiului, dar a murit în urma unei septicemii. Primul act în calitate de „soldat” al Ecaterinei, este acela în care participă la apărarea podului de peste Jiu. De aici şi apelativul „Eroina de la Jiu”. Ieşind în evidenţă, după acest moment, Ecaterina este invitată de către regele Ferdinand şi regina Maria la Bucureşti. După ce se înrolează în trupele de luptă şi participă la câteva bătălii, aceasta a fost rănită de un obuz care i-a fracturat tibia şi coapsa stângă. A fost internată în Craiova, Bucureşti şi Iaşi. La Iaşi, unde era internată în incinta unui liceu, primeşte vizita reginei Maria, care îi conferă gradul de sublocotenent şi i s-a încredinţat comanda unui pluton din Compania a VII-a a Regimentului 43/59 Infanterie din Divizia a XI-a cu garnizoana la Slatina, judeţul Olt. Tot în Iaşi, îl întâlneşte pe bărbatul pe care îl va iubi foarte mult: ofiţerul Gheorghe Mănoiu. Tânăra de la Jiu a primit şi ordinul „Virtutea Cercetăşească, în aur, de război. Ca urmare a faptelor de arme de pe front, a primit şi medalia Virtutea militară de război“, clasa a II-a, şi gradul de sublocotenent, conform Decretului nr. 191 din 10 martie 1917, decret publicat în „Monitorul Oficial“, nr. 292 din 16 martie 1917. La ceremonia de decorare a primit decorarea chiar din mâinile regelui Ferdinand I. Presa vremii a publicat multe articole în care era elogiată. Deşi generalii o protejau, ordonându-i să facă diverse activităţi în spatele frontului, acolo unde se găseau spitalele mobile, dar aceasta nu asculta deloc ordinele. Ultima zi din viaţa Ecaterinei, 22 august 1917, a fost una ploioasă. Regimentul 43/59, pe care îl conducea, se îndrepta spre linia I în locul Regimentului 35 Infanterie. Era seară şi ploua pe Dealul Secului-Muncel, iar trupele române au fost atacate prin surprindere de un regiment rezervă german. În timpul retragerii, tânăra eroină ordonă să înainteze subordonaţilor prin îndemnul: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!“, moment în care este lovită de două gloanţe ale unei mitraliere dinspre trupele germane şi a decedat pe loc. Avea 23 de ani. A fost înmormântată a doua zi, cu paradă militară, într-o poiană din localitatea Zăbrăuţi, comuna Fiţione, judeţul Vrancea. La 9 iunie 1921, rămăşiţele pământeşti ale eroinei de la Jiu sunt transportate, cu trenul, la Tg-Jiu. În cortegiul funerar, care a plecat de la gară către primărie, se afla şi Octavian Goga, om politic important al vremii. Timp de un an, se lucrează la sarcofagul de piatră cioplit. La evenimentul de dezvelire al sarcofagului, din 8 septembrie 1935, participă regele Carol al II-lea şi premierul acelei vremi, Gheorghe Tătărescu.
Un monument uitat de autorităţi
La 31 mai 1925, la Slatina se inaugura primul monument, dedicat Ecaterinei Teodoroiu, care este reprezentată în mărime naturală. Statuia, realizată din bronz, este construită în urma unei iniţiative a Reginei Maria, care cere constituirea unui comitet de iniţiativa pentru ridicarea monumentului-comemorativ. Se decide ca la Slatina să se ridice statuia. Lucrările durează patru ani, fiind finisată chiar în ziua inaugurării, iar, la scurt timp, sunt aduse, de Depozitul de Armament din Târgovişte, două tunuri de oţel – aparţinând inamicilor din timpul războiului, dar comuniştii le-au luat de acolo. Actualmente, statuia nu se regăseşte pe acelaşi loc din ziua inaugurării, fiind mutată în afara oraşului, deoarece acesta se dezvolta, ea fiind mutată de câteva ori până acum. Monumentul este inaugurat în prezenţa Reginei Maria şi a mamei eroinei. Monumentul comemorativ este lucrarea lui Dumitru Mățăuanu (uneori, Măţăoanu sau Dimitrie Măţăuanu), care s-a născut la 
Câmpulung Muscel, având rădăcini în satul Măţău (de unde i se trage şi numele de familie). A studiat Artele Frumoase la Bucureşti şi la Paris. El este autorul monumentul funerar al lui Aurel Vlaicu, din cimitirul Bellu Militar, al unor elemente decorative ale Arcului de Triumf din București (nu cel actual) şi a mai multor statui sau busturi din ţară. Printre cele mai importante lucrări se află monumentul ridicat în cinstea tinerei Ecaterina, ucisă în 1917, pe front. Statuia a fost construită între anii 1921–1925. Artistul s-a sinucis la 1 iulie 1929, aflându-se în suferinţă din cauza neuroasteniei – epuizare psihică/fizică. Este înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din București. Niciodată nu vom uita numele celor care au împodobit Slatina cu frumos! Monumentul este compus dintr-un piedestal din beton, în trei trepte, realizat în stil baroc, cu colţurile sub forma unor coloane adosate. Ecaterina este reprezentată într-o atitudine dinamică, cu arma în cumpănire şi cu o cască ostăşească în mâna dreapta. Faţada vestică a soclului este ornată, cu un drapel de luptă, frunze de stejar şi o cască militară încadrata de frunze de lauri. Pe soclu, în partea frontală, mai apar şi stemele provinciilor istorice româneşti reunite în anul 1918. Pe celălalte faţade sunt dăltuite, în marmură, numele eroilor Regimentului 43 Infanterie, morţi pentru dezrobirea neamului.
Cultura, la Olt: misiune imposibilă
Am încercat să facem rost de un contact direct cu directorul Direcţia Judeţeană Olt pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Gheorghe Iorga, dar acest lucru este, momentan, imposibil. Însă, poate domnia sa va citit următoarele rânduri.
Cum orice iarnă ia prin surprindere autorităţile, şi Centenarul Marii Uniri i-a luat prin surprindere pe toţi cei însărcinaţi cu cultura. Centenarul găseşte poporul român dezbinat, monumente în paragină şi autorităţi nepăsătoare. De statuia eroinei s-a uitat complet. Deşi, înainte de ’89 se organizau, lângă statuie, ceremonii dedicate pionierilor, acum nu se mai organizează nimic. Ziua de 1 Decembrie este sărbătorită, din comoditate, la statuia domnitorului A. I. Cuza, care nu a avut nicio legătură cu evenimentele din Primul Război Mondial. Monumentul are nevoie, urgent, de o reabilitare a soclului. Numele eroilor căzuţi pentru patrie şi simbolurile naţionale nu mai sunt vizibile, fiind „mâncate” de timp. Se întâmplă şi cu acvila din vârful lancei drapelului de luptă de la baza scolului, care nu mai are căpăţâna. La baza statuii de bronz, sub piciorul stâng al Ecaterinei, din cauza apei, a apărut o fisură. Nicio ceremonie, nicio floare şi multă uitare. Fie din cauza lipsei de implicare, fie din cauza lipsei de cultură, fie din cauza nepăsării.
