Miercuri, 14 iunie 2017, Ion Moisescu, preşedintele ales al PNL Olt, a susţinut prima conferinţă de presă în noua sa calitate. Acesta a abordat două teme de actualitate. Prima dintre ele s-a referit şa rezultatele alegerilor anticipate parţiale, care au avut loc duminică, 11 iunie a.c. Iar cea de-a doaua temă a fost tot despre alegeri, însă, cele din interiorul PNL, care vor avea loc în zilele de 17-18 iunie a.c., la Bucureşti.
Moisescu vrea reformare
Preşedintele Ion Moisescu a deschis conferinţa de presă cu tema alegerilor anticipate parţiale de la Osica de Sus şi Sprîncenata:
„În anul 2016, domnul Ion Ciocan, un bun administrator, a pierdut alegerile. În urma sondajului, chiar dacă dânsul era cel mai bun, nu a vrut să candideze şi atunci soluţia a fost găsită cu domnu Roşca, un tip în regulă, care, în urma alegerilor, nu a putut să strângă 28,60%”.
Acesta a mai sus că are de gând să reformeze echipa de la Osica de Sus şi din cauza consilierilor locali, care nu şi-au făcut datoria în campanie.
„Mi-am dat seama că, în jurul orei 17:00, alegerile sunt pierdute”, a mai spus acesta.
Sprîncenata are o şansă
Referitor la alegerile din comuna Sprîncenata,Moisescu a spus că s-a efectuat un sondaj, cu o lună şi jumătate, înainte de alegeri, prin care s-a dorit să se vadă poziţiile partidelor în comună.
„Am văzut rezultatele şi am crezut până în ultima clipă că vom câştiga alegerile la Sprîncenata. Nu m-a dezamăgit rezultatul în totalitate, pentru că am văzut o ceştere semnificativă. E un lucru bun, dar insuficient pentru a câştiga alegerile în această localitate”, a precizat Moisescu.
După alegerile din 11 iunie, preşedintele PNL Olt păstrează echipa de la Sprîncenata şi, la următoarele alegeri din 2020, speră că liberalii din comună vor obţine rezultate mai bune.
Liberalii olteni merg cu Orban…
Zilele de 17 şi 18 sunt zilele mult-aşteptate de toţi liberalii, deoarece, după mulţi ani, PNL va avea o conducere centrală legitimă. Moisescu a „dat din casă” şi a dezvăluit cu cine va vota fostul preşedinte (interimar) al PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu: cu Ludovic Orban, aşa cum va vota întreaga delegaţie de la Olt, care va fi compusă din aproape 100 de persoane la congresul de la Bucureşti.
„După cum ştiţi, pe 17 iunie vom avea congresul unde cei 5000 de delegaţi vor alege preşedintele PNL. Două persoane au putut să treacă în 10 judeţe cu moţiunile pe care le-au prezentat: Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. Domnul Cataramă nu a reuşit să atingă pragul. Organizaţia Judeţeană Olt a PNL îl va susţine pe candidatul Ludovic Orban, un om, un coleg, care de zeci de ani de zile a fost foarte aproape de noi”, a declarat Ion Moisescu.
Revenind la fostul preşedinte interimar al liberalilor olteni, Ştirbu va candidează la funcţia de vicepreşedinte pentru Regiunea Oltenia, însă are trei contracandidaţi, din judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Vâlcea nu are niciun candidat.