Dacă toate energiile consumate de către politruci ai diverselor momente din evoluția societății publice oltene ar fi fost folosite în scop lucrativ și nu împotriva lui Cristinel Cîrloganu, directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Olt, astăzi, în județ, am fi avut măcar un pod în plus peste Olt. Mai sigur decât cel cârpit cu tablă groasă, care îndrăznește să nu cadă după un secol de existență…
Originile debutului prezenței în spațiul public, ale lui Cristinel Cîrloganu sunt undeva la începutul anilor 2000, atunci când, o mână de oameni credeau în zodia schimbării în anul 2004. Ei, cei de atunci, au câștigat bătălia din acel an electoral, împotriva unei stângi autoritare, care multă vreme nu a înțeles că a pierdut, într-un interval de câteva zile, și primăria Slatina, și Consiliul Județean Olt.
Fără să înțeleagă… diplomația fenomenului politic, Cîrloganu a continuat să gândească liber, să acționeze și să vorbească întocmai. Așa se face că, destul de repede, a intrat în dizgrația stăpânilor clipei, partenerii săi de mai devreme, dar care nu vroiau să audă decât lucruri de bine, chiar și atunci când ei o luau pe arătură. Conjunctural, îintâia oară cu susținere politică, Cristinel Cîrloganu a ajuns să conducă una dintre cele mai importante instituții de interes județean. Acolo de unde, periodic, de ciolci momentului, a fost dat jos. A revenit de fiecare dată, cu legea de partea sa, demonstrând abuzurile, dar niciodată nu a insistat în bătălia cu… abuzatorii. Probabil, o povață primită la timpul potrivit, care spune că nu e bine să te iei cu cel ce are mintea odihnită. Însușită în consecință…
Pe o listă a șefilor de instituții publice, cu reprezentare în județ, e greu să faci un clasament. Fiecare se exprimă și acționează acolo unde, conform fișei postului, a priceperii sale, pune preț pe locul de muncă, pe interacțiunea cu omul, care se adresează și are nevoile sale. Modul de lucru al lui Cristinel Cîrloganu poate fi un ghid de bună practică! Astăzi, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt (AJOFM) e cam singura instituție din județ, unde nu mai există ghișeu. Acea porțiune de zid, realizată din cadre de beton, până la înălțimea de peste un metru și jumătate, cu o ferestruică de sticlă, prevăzută cu microfon, unde omul se apleacă sau se saltă pe vârfurile degetelor de la picioare, pentru a primi o informație, pentru a plăti o taxă către stat, pentru a beneficia de un serviciu public, garantat de Constituție și vreo 25 de mii de legi. Cam câte sunt în vigoare, în România, astăzi.
La Șomaj, omul nu ajunge de drag. Sau, mă rog, nu-i produce fluturi în stomac prezența în instituție. La o masă, pe același profil de scaun, stă, de o parte, funcționarul, iar de cealaltă parte, nici mai jos, nici mai sus, nici mai la stânga și nici mai la dreapta, omul cu ale sale. Modul ăsta de comunicare e acel pas mic în aspectul său formal, dar imens în ceea ce înseamnă relația inter-umană. E, dacă putem spune așa, și acceptarea unei poziții de egalitate pe care ar trebui să fim cu toții, indiferent dacă deținem, într-o vreme sau într-o poziție, un loc de decizie într-o structură de interes public. Acest raport interuman nu schimbă soluția. Nu aduce rezolvarea, dar dă în interiorul celor doi parteneri (omul din instituție și cel cu nevoia sa) acea energie pozitivă, acea stare de confort, indiferent de soluția finală adoptată. Nu știu dacă în implementarea acestei relații Cristinel Cîrloganu a luat un model de undeva, dar și de este așa, asta contează mai puțin. Important e ceea ce se vede în acțiunile unui om care, într-o vreme când natura ființei noastre aleargă după binefaceri, cineva se mai gândește și la acest tip de amănunt… esențial, fără de care, chiar nu se poate. Nu e nevoie de un premiu pentru așa ceva. E doar necesară o constatare a unei stări care ar trebui să se întâlnească peste tot, dar, din păcate, în loc să fie normalitate, este o excepție…
